No menu items!
More

    Cât de vechi pot fi anvelopele mașinilor? Există o limită legată pentru DOT care duce la reținerea certificatului de înmatriculare?

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Sunt multe elemente care au importanță deosebită în funcționarea unei mașini, însă pe primul loc punem siguranța. Și când vorbim despre siguranță ne gândim la trenul de rulare, în special la starea anvelopelor. De aici apare frecvent întrebarea legată de DOT (data fabricației unei anvelope), mai precis de riscul de a fi reținut certificatul de înmatriculare dacă DOT-ul este prea vechi.

    Anvelopele mașinilor au o durată medie de viață de 5-6 ani. Asta dacă ne raportăm la intervalul de timp în care cauciucul își păstrează proprietățile, în care nu ”îmbătrânește”. Depinde însă foarte mult de cum a fost utilizat, de condițiile în care a stat (soare, umiditate etc.).

    Nu este o chestiune de bun simț să le schimbăm în intervalul recomandat de producător sau când constatăm că s-au uzat, ci este o chestiune de responsabilitate

    Pe fiecare anvelopă sunt multe inscripții, pe care puțini șoferi le înțeleg. În general, cei mai puțin pricepuți, atunci când se uită la o anvelopă, încearcă să vadă dacă suprafața de rulare are striațiile adânci, dacă anvelopa ”mai are carne”. Și dacă observă că nu este tocită, mulți consideră că este în regulă și pot circula liniștiți.

    Referindu-ne strict la DOT, acesta semnifică data fabricației. Simbolul DOT este urmat de patru cifre. Primele două numere reprezintă săptămâna în care a fost fabricată anvelopa. Spre exemplu, numărul 11 înseamnă „săptămâna 11”. Al doilea număr este anul în care a fost fabricată anvelopa, adică numărul 13 indică faptul că anvelopa a fost fabricată în anul 2013.

    Spuneam că producătorii serioși garantează o durată de viață de 5-6 ani pentru anvelope. Se referă însă strict la perioada în care anvelopa își păstrează caracteristicile compoziției, respectiv perioada în care aderența nu este afectată de trecerea timpului. Dacă în cei 5-6 ani de utilizare, în funcție de km parcurși, de stilul de condus, de starea articulațiilor, a direcției, anvelopele se tocesc rapid, atunci DOT-ul este irelevant și anvelopa trebuie schimbată.

    Sunt anvelope care aparent arată foarte bine, în sensul în care nu par deloc tocite. Dacă citiți DOT-ul, puteți observa că unele au peste și peste 10 ani. Contează?

    Contează enorm! La o privire mai atentă puteți observa că este crăpat cauciucul (procesul de îmbătrânire). Mai grav este că s-a rigidizat. Poate exploda în orice moment. Și dacă nu explodează, oricum aderența la carosabil este serios afectată. Mașinile cu astfel de anvelope pot derapa foarte ușor, nu doar pe carosabil umed.

    Anvelopele nu se schimbă de teama de a nu rămâne fără certificat de înmatriculare, ci din responsabilitate.

    Poți rămâne fără certificat de înmatriculare din cauza anvelopelor?

    Răspunsul este: Da! Dar nu din cauza inscripției DOT, pentru că legislația nu prevede un termen maxim de utilizare, ci din cauza stării lor. Nu ne referim aici la celălalt motiv pentru care puteți avea talonul suspendat, cel legat de dimensiunile anvelopelor, acesta fiind un alt subiect pe care îl vom discuta în detaliu.

    Spre exemplu, dacă sunteți oprit în trafic de poliție sau de specialiștii RAR, aceștia vă pot reține certificatul de înmatriculare, în cazul în care constată că anvelopele sunt uzate, indiferent de anul DOT-ului.

    Toate anvelopele omologate pentru piața europeană au martori de uzură. Acești martori de uzură sunt elemente din componenta anvelopei, aflați la baza canalelor benzii de rulare. Sunt sub forma unor bumbi de cauciuc care au 1.6 mm înălțime. Când anvelopa se uzează, acești martori devin vizibili. Astfel, utilizatorul este avertizat asupra necesitații înlocuirii anvelopei.

    Normele RNTR sunt cele care stau la baza controlului ITP și a controalelor în trafic. Acestea stipulează că anvelopa trebuie să aibă o adâncime mai mare sau egală cu 1.6 mm pe o suprafață de minim 75% din lățimea profilului.

    Dacă adâncimea benzii de rulare este sub 1.6 mm, se poate primi amendă și se poate dispune ridicarea actelor vehiculului. Utilizatorul va fi obligat să înlocuiască anvelopele uzate pentru a primi înapoi documentele.

    După schimbarea anvelopelor, verificările în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare se fac exclusiv la Reprezentanțele teritoriale RAR.

    Citește și RAR face precizări despre o lege pe care șoferii ar trebui să o cunoască

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro