No menu items!
More

    A fost modificată Legea circulației pe drumurile publice: cursuri de conducere defensivă obligatorii și permisul suspendat pentru amenzi neachitate în 6 luni

    Publicat pe:

    Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, 13 ianuarie 2022, legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Noutatea introdusă în legea menționată o reprezintă obligativitatea de a urma cursuri de conducere defensivă, dar și cursuri de prim ajutor, mult mai serios abordate decât ceea ce includea până acum pregătirea viitorilor șoferi.

    Și tot la capitolul noutăți de maxim interes se încadrează și faptul că nu doar cei care se pregătesc pentru obținerea permisului vor face aceste cursuri, ci și cei al căror permis a fost suspendat.

    Statisticile sunt sumbre: peste 2000 de persoane își pierd viața anual, pe șoselele din România, alte peste 10.000 de persoane fiind rănite grav. Statistica a stat la baza motivării din propunerea de modificare a Legii privind circulația pe drumurile publice. Se mizează pe conștientizarea viitorilor șoferi, dar și a celor care temporar și-au pierdut dreptul de a conduce, urmare a unor abateri constatate în trafic.

    Citește AICI și despre cum vor fi sancționați șoferii care manifestă comportament agresiv în trafic.

    Concret, cele două cursuri vor fi introduse în cadrul pregătirii teoretice şi practice pe care o realizează persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere în următoarele situaţii:

    1. Obţinerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;

    2. Beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârşirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenţionale;

    3. Dispunerea sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta a contravenţională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

    4. Obţinerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.

    Remarcabil este faptul că printre completările aduse legii este și cea legată de suspendarea permisului de conducere, dacă un șofer care a fost amendat nu își achită amenda în maxim 6 luni

    sursa foto Academia Titi Aur

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro