Unele sunt amuzante, altele denotă o totală lipsă de bun simț, însă toate au ceva în comun… dacă șoferii în cauză nu ar fi fost opriți la timp, ar fi putut provoca accidente, unele cu urmări grave.
Postarea Ministerului Administrației și Internelor: ”Salutăm cu entuziasm dispariția expresiei “TU ȘTII, MĂ, CINE E TATA?“. Ea nu a mai fost auzită în 2021 de polițiștii de la circulație.
Meme-ul este de acum doi ani, dar îl republicăm pentru a consemna intrarea lui în istorie! Au rămas active, din păcate, încercările de intimidare care încep cu:
– Ia-mi tu permisul azi, că mâine îl iau înapoi!
– La câți bani am, te dezbrac de uniformă și te trimit de unde ai venit!
– Ești plătit din banii mei, nu îmi iei tu carnetul!
Ne exprimăm speranța că, în curând, vom saluta cu același entuziasm și dispariția următoarelor scuze folosite atunci când se încalcă regulile de circulație:
– Mi-am făcut epilare definitivă și nu am voie să port centura;
– Nu vorbeam, șefu`, la telefon, doar ascultam ce-mi spunea;
– Nu am aruncat țigara pe geam, mi-a căzut din mână;
– Am schimbat plăcuțele de frână și le testam să văd dacă țin;
– Șefu’, nu am trecut pe roșu, era auriu;
– Dar n-am băut nimic, am mâncat câteva bomboane cu alcool! (Rezultat:1,01‰!)
– Cum să fie 0,57? Am băut doar o bere. De care? La 2,5 litri;
– Am două ore de permisie de la soție. Merg să joc fotbal, mă grăbeam, mă-nțelegeți?
– Permisul? Păi de unde să am, ce, mi-ați dat?
– Boss, e blasfemie să merg cu 50 la oră cu mașina asta!
– Am ieșit acum de la spălătorie și voiam să o usuc!
– Desfundam mașina, că a avut probleme la filtrul de particule;
– Mă grăbesc, că se răcește pizza;
– Waze-ul nu vă arată aici. Vreau să văd și eu ordinul de serviciu.
Cei mai creativi au fost cei prinși conducând sub influența substanțelor psihoactive. Dar scuzele lor nu pot fi reproduse aici.
Indiferent de motivele invocate, rezultatul a fost același: aplicarea legii!”, au scris cei care administrează pagina M.A.I..