No menu items!
More

    Marșul Conștientizării în imagini – Un apel pentru respect în trafic, respect pentru viață (galerie foto)

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Motocicliștii nu spun ”Respectați-ne!” Motocicliștii spun ”Să ne respectăm unii pe alții!”. Sâmbătă, în Ploiești, s-a desfășurat prima ediție a ”Marșului Conștientizării”, un eveniment la care au participat motocicliști, polițiști, jurnaliști și copiii frumoși ai Fundației Județene pentru Tineret Prahova, cei care vor să dea un sens Ploieștiului, în calitate de ”Capitală Europeană a Tineretului”.

    Cei care au dorit să participe s-au strâns în jurul orei 10, sâmbătă, pe esplanada palatului Culturii din Ploiești. Motocicliști, polițiști, jurnaliști sau trecători pasionați de motoare. Toți au avut același scop: Conștientizarea responsabilității în trafic, fie că ești motociclist, șofer sau pieton.

    A existat și probabil va exista eterna dispută… ”Dacă cereți respect, trebuie să oferiți în aceeași măsură!” Cu siguranță, cei prezenți la Marșul Conștientizării știu foarte bine asta și nu trebuie să le spună nimeni. Ca și în cazul ”șoferilor de BMW”, motocicliștii duc aceeași cruce, a generalizării din cauza unora care nu au legătură cu vreun brand anume sau cu vehiculul pe care îl conduc.

    Am stat de vorbă cu mulți dintre cei prezenți, oameni deosebiți, care simt nevoia să le transmită tuturor că singurul lucru care contează este VIAȚA, indiferent de vehiculul pe care în conducem pe drumurile publice.

    Printre motocicliști am întâlnit vechi prieteni, jurnaliști, medici (unii chiar la UPU), polițiști, instructori moto, IT-iști etc.. Sunt oameni educați, uniți de o pasiune comună. Și toți spun că astfel de acțiuni ar trebui organizate mai des, pentru că vor avea cu certitudine rezultate în timp.

    Citește și Vei putea conduce motociclete de 125 cmc cu permis categoria B, dar nu te bucura! Una dintre condiții limitează foarte mult opțiunile

    Echipa ICars a fost onorată să fie partenera acestui eveniment, alături de Grupul Observatorul Prahovean, Actualitatea Prahoveană, școlile de șoferi din Ploiești, IPJ Prahova și Fundația Județeană pentru Tineret Prahova.

    Vă oferim imaginile surprinse de noi la acest eveniment, dar și imagini de la organizatori și participanți:

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro