No menu items!
More

    Circuli cu unul sau mai multe becuri arse la mașină sau motocicletă? Cum poți evita amenda care nu este deloc de neglijat

    Publicat pe:

    Se întâmplă ca un element optic al mașinii sau motocicletei să se defecteze. Poate doar s-a ars corpul de iluminat sau poate este o defecțiune pe traseul de alimentare. Tuturor ni se întâmplă, toate au o rezolvare, de cele mai multe ori facilă, însă acest tip de defecțiune ne poate aduce amenzi destul de mari.

    Există conducători de vehicule neglijenți, cărora nu le pasă că au un bec ars și circulă așa până ajung la ITP sau sunt opriți de către polițiști. Scuzele deja cunoscute: ”habar nu aveam” sau ”tocmai ce s-a ars și intenționam să schimb becul când ajung undeva să cumpăr altul”.

    În cazul mașinilor mai vechi este relativ simplu, cele mai noi având un sistem ceva mai complex și necesitând deplasarea la un service, mai ales că cei mai mulți dintre șoferi nu au cunoștințele sau sculele necesare pentru astfel de operațiuni.

    Cu sau fără cunoștințe, cu sau fără becurile potrivite, cert este că o astfel de defecțiune se sancționează cu amendă între 870 și 1160 de lei. În cazul în care defecțiunea este majoră (exemple: mai multe blocuri optice nefuncționale, fără lumi pe frână sau semnalizare), se poate merge până la suspendarea certificatului de înmatriculare, recuperarea acestuia făcându-se după ce deținătorul vehiculului face dovada la RAR că a remediat problema.

    Spuneam că i se poate întâmpla oricui să i se ardă un bec, în timp ce a plecat la drum. Vorbim acum despre conducătorii bine intenționați, care în niciun caz nu vor să pericliteze siguranța traficului. În cazul în care sunteți opriți de poliție, în urma faptului că un agent a constatat o astfel de problemă, încercați să aveți o discuție civilizată. Fie remediați problema pe loc, dacă aveți un bec de rezervă prin mașină, fie îi explicați civilizat că veți face acest lucru imediat e este posibil.

    Chiar dacă este o situație cu o problemă minoră, o atitudine arogantă/agresivă verbal îl poate determina pe polițist să nu mai fie la fel de înțelegător față de o problemă minoră și să aplice pe loc sancțiunile prevăzute de lege. Dacă defecțiunea este evident gravă, uitați de posibilitatea clemenței și asumați-vă consecințele, pentru că niciodată nu există scuze în astfel de situații.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro