No menu items!
More

    VIDEO: Un AUDI cu volan pe dreapta s-a rupt în două, într-un accident mortal din Rădăuți. O persoană a decedat, alte două sunt inconștiente

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Imaginile surprinse imediat după tragedie sunt terifiante. În coliziune au fost implicate un Mini Cooper și un Audi A6, acesta din urmă rupându-se în două.

    Au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

    În cele două autoturisme se aflau cinci persoane. Trei dintre acestea au fost găsite în stare de inconstiență, una fiind declarată decedată. Celelalte două, în stare gravă, au fost transportate la spital. Alte două persoane implicate în accident au fost monitorizate medical, fiind în afara pericolului.

    Nu este momentan foarte clar cum șoferul din Audi a ieșit de pe carosabil, mașina sa cu volan pe dreapta lovindu-se de un copac, pe care l-a smuls din rădăcină. Autoturismul s-a rupt în două, jumătatea din spate a acesteia ajungând pe sensul opus, unde a avariat un Minicooper aflat în trafic.

    Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate contextul în care s-a produs accidentul. O expertiză tehnică urmează să stabilească de ce autoturismul s-a rupt în două, în astfel de cazuri rareori o mașină ajungând într-o asemenea stare, dacă nu a fost cândva implicată în alt eveniment rutier, apoi refăcută din bucăți.

    Revenim cu detalii. Sursa video ”La Rădăuți”

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro