No menu items!
More

    Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică plafonarea RCA. Principalele măsuri care vizează stoparea majorării aberante a asigurării pentru șoferi

    Publicat pe:

    Principalele prevederi ale Hotărârii de Guvern sunt: îngheţarea preţurilor pentru 6 luni, la nivelul practicat în 28 februarie, comisionul de distribuție se va limita la un maximum de 8% din prima netă.

    Ministerul de Finanţe: ”În ultima perioadă a fost înregistrată o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA.

    Majorarea acestora şi practicarea unor tarife comparabile atât la încheierea contractelor RCA anuale, cât şi a celor subanuale, precum şi suprapunerea acestor practici cu politica majorităţii asigurătorilor de a nu oferi plata în rate la comercializarea contractelor RCA au apărut în contextul unei creşteri ample a preţurilor la energie şi materii prime înregistrate la nivelul economiei naţionale, ce se reflectă în costurile bunurilor de larg consum şi a serviciilor care generează în final dificultăţi financiare atât populaţiei, cât şi operatorilor economici care au obligaţia de a încheia asigurarea RCA pentru vehiculele aflate în proprietate.

    Avem 8 milioane de RCA-uri la 10 milioane de mașini

    Factorii care pot conduce la nerespectarea obligaţiei legale de a achiziţiona o asigurare RCA şi de a menţine valabilitatea acesteia pe toată perioada înmatriculării/înregistrării vehiculului pot genera o serie de consecinţe, printre acestea enumerându-se:

    – imposibilitatea acoperirii riscului la care sunt supuşi ceilalţi participanţi la trafic, în cazul în care vehiculele neasigurate ies în trafic;

    – scăderea gradului de cuprindere în asigurare a parcului naţional auto, cu încălcarea obligaţiilor ce îi revin României din aplicarea legislaţiei europene.

    – creşterea riscului la care sunt supuşi participanţii la trafic atunci când sunt produse accidente de vehicule în care sunt implicate vehicule neasigurate, mai ales atunci când, ca urmare a accidentului, rezultă vătămări corporale grave sau deces;

    – creşterea nevoii de finanţare a Fondului naţional de protecţie ca urmare a obligaţiei acestuia de a acoperi prejudiciile produse terţelor persoane prin intermediul unor vehicule neasigurate;

    – obligaţia vinovaţilor de producerea accidentelor de a acoperi din resurse proprii prejudiciile plătite din disponibilul Fondului naţional de protecţie.

    Prima medie RCA subscrisă de societăţile de asigurare autorizate şi supravegheate de A.S.F. în luna februarie 2023, ultima lună încheiată la data propunerii proiectului de act normativ, pentru poliţele cu valabilitate de 12 luni, convertită în clasa de Bonus-Malus B0, este mai mică decât tariful de referinţă RCA publicat de A.S.F. în data 07 martie 2023, pentru majoritatea categoriilor de vehicule.

    ”Pentru categoria de autoturisme deţinute de persoanele juridice, tariful de referinţă este mai mare decât prima medie RCA subscrisă în luna februarie 2023 pentru toate segmentele tarifare corespunzătoare acestei categorii (în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului).

    Variaţia medie (tarif de referinţă 2023 versus prime medii februarie 2023) pe total categorie este de aproximativ +16%, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, iar cea mai mare variaţie, de aproximativ +27%, fiind înregistrată în cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică <= 1200 cmc”, se mai arată în Nota de fundamentare.

    Propunerile Ministerului Finanțelor

    – Îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către A.S.F. în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări.

    Prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către A.S.F. în luna martie 2023. Situaţia actuală poate fi încadrată ca şi situaţie de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei.

    -Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, ”comisionul de distribuţie ce se reflectă în costul final al poliţei RCA pe care aceştia urmează să îl plătească se va limita la un maximum de 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie”.

    ”În acelaşi timp, având în vedere măsura îngheţării tarifelor de primă pe o perioadă de 6 luni şi faptul că primele încasate de către asigurători RCA trebuie să acopere obligaţiile care derivă din subscrierea riscurilor, deci implicit să plătească daunele produse în această perioadă, este necesară luarea unor măsuri care să conducă la acordarea unor despăgubiri stabilite la un nivel just, echitabil care să asigure protejarea asiguraţilor şi păgubiţilor.

    În acest caz, despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, în baza contractelor încheiate în această perioadă trebuie să acopere costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat, doar în situaţia în care acesta nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic”

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro