No menu items!
More

    Vezi unde se duc banii și ce înseamnă profiturile în cifre

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    O piață scăpată de sub control, în numele unei economii de piață, care a căpătat trăsături evidente de economie de junglă. Și totul pleacă de la autorități, care nu doar că nu au interesul să stopeze specula, ci o tolerează cu bună știință, fiind o sursă de majorare de venituri la bugetul de stat.

    Șoferii și-au făcut iluzii că situația de pe piața carburanților ar putea se calmeze și chiar să revină spre o zonă acceptabilă, mai ales că barilul ajunsese chiar sub prețul de dinaintea începerii războiului din Ucraina, iar dolarul, după ce ajunsese aproape 5,1 lei, a coborât în ultima perioadă spre 4,8. Iluzii deșarte, pentru că întotdeauna există o explicație, una care să ”justifice” majorări de prețuri, atunci când sunt toate elementele care să indice o scădere reală.

    Să ne uităm la prețurile de acum o lună, comparativ cu cele de azi

    Benzina standard se comercializează, astăzi, în România, cu preţuri cuprinse între 7.09 lei/l și 8.66 lei/l, iar motorina premium trece de 9 lei/l, ajungând la 9.17 lei/l.

    La finele lunii septembrie, litrul de benzină standard se vindea cu 6.52-6.59 lei/l, iar benzina premium – 6.98-7.05 lei/l, în timp ce motorina standard avea un preț la pompă de 7.89-7.92 lei/l, iar motorina premium – 8.25-8.28 lei/l.

    Pe final de octombrie și început de septembrie prețurile au crescut constant, fiind cu 1 leu mai scumpe în doar o lună

    Prețul benzinei și al motorinei în România, 8 noiembrie 2022. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.09 lei/l și 8.66 lei/l, iar motorina premium trece de 9 lei/l, ajungând la 9.17 lei/l.

    Preţurile carburanţilor includ reducerea de 50 de bani/litru, reducere evidenţiată pe bonul fiscal aferent tranzacţiei.

    Atunci când indicatorii menționați (barilul și cursul dolarului) sunt în creștere, se vede imediat la pompe, pentru că ”există temeri în piață”. În fapt, este explicația convenabilă care dă o aparență de legalitate speculei. Nu la fel de rapid se vede la pompă când acești indicatori sunt în scădere, pentru că, nu-i așa ???, trebuie să treacă timp până când se văd efectele benefice și la pompe, respectiv la beneficiari.

    Unde se duc banii percepuți în plus la pompe?

    Să luăm exemplul companiei OMV-Petrom: Grupul OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 9,156 miliarde lei, de peste cinci ori mai mare faţă de cel raportat în perioada similară a anului trecut, de 1,676 miliarde lei, potrivit rezultatelor financiare neauditate pentru ianuarie – septembrie şi trimestrul 3, publicate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

    Și, așa cum spuneam, nu doar companiile petroliere câștigă fabulos de mult din aceste ”turbulențe”, piață volatilă…deh, ci și statul român, care doar de la OMV Petrom a câștigat dublu: Contribuția companiei la bugetul de stat a crescut la aproximativ 15 mld lei, aproape dublu față de perioada similară a anului trecut.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro