No menu items!
More

    Readucerea la viață a unui BMW 315 din 1934. Românul care a reușit finalizarea proiectului s-a prezentat la RAR (galerie foto)

    Publicat pe:

    O bătrânică de 88 de ani a fost „resuscitată” de un român, pasionat de mașini de epocă. Readusă la viață, bătrânica a trecut pe la RAR pentru o nouă carte de identitate și un nou drum în viață.

    Performanța restaurării aparține unui român din Suceava, Iulian Todirică. Mașina, un BMW 315, din 1934, era adusă în țară în urmă cu doi ani și jumătate, mai precis pe 10 mai 2020. Imaginile arată că restaurarea începuse încă de pe vremea când se afla la fostul proprietar, însă era departe de a fi finalizată.

    Actualul proprietar pare să fi depus o muncă titanică, până pe 10 octombrie 2022, când din garajul său a ieșit bijuteria pe care o puteți vedea deocamdată în imagini și sperăm, în curând, și pe la paradele Retromobil România, când îi vom afla și povestea.

    Să mai spunem că din acest model de BMW cabrio au fost fabricate doar 137 de bucăți. Motorul avea 1490 cmc și dezvolta 37 de cai putere, ceea ce nu era deloc rău pentru acele vremuri.

    galerie foto – înainte și după restaurare:

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro