No menu items!
More

    Atenție la traversarea neregulamentară, pe timp de noapte! Familie spulberată pe DN1: tatăl și fiica decedați, mama în stare gravă

    Publicat pe:

    Un accident înfiorător, s-a produs luni seara, pe 15 august, în zona Movila Vulpii de pe DN1, județul Prahova. Cazul dramatic readuce în atenție una dintre cele mai periculoase situații din trafic, anume traversarea neregulamentară, pe timp de noapte, pe artere intens circulate.

    DN1 a fost dintotdeauna un drum național periculos. Separatoarele de sens au diminuat semnificativ numărul accidentelor cu victime, însă chiar și așa există riscuri care duc la accidente grave.

    Cu mici excepții, limita de viteză este de 100 de km/h. Sunt mulți care nu o respectă și circulă ca pe autostradă, nepăstrând măcar o distanță de siguranță la apropierea de vehiculul din față. Drept urmare, săptămânal apar accidente produse pe același sens de mers.

    O altă problemă o reprezintă sectoarele în care se intră în DN1 din drumuri secundare, spre exemplu cele din zonele Păulești și Băicoi. Deși există porțiuni de refugiu, sunt încă mulți șoferi care riscă și intră direct pe benzile de circulație, fără să se asigure, chiar dacă din ambele sensuri se apropie autovehicule care circulă cu viteză. Și această situație generează frecvent accidente grave.

    Cea de a treia cauză generatoare de tragedii este traversarea neregulamentară, mai ales pe timp de noapte.

    Așa s-a întâmplat și seara trecută, în zona Movila Vulpii, cu o familie din comuna Slobozia, județul Argeș, aflată în tranzit prin Prahova. Oamenii opriseră pe marginea drumului, intenționând să cumpere ceva de mâncare.

    Tatăl de 44 de ani, mama de 38 și fetița lor în vârstă de 11 ani s-au angajat în traversare, fără să ia în calcul pericolul la care se expun, deși traficul era intens, iar posibilitatea de a fi observați la timp era redusă.

    Șoferul (20 de  ani) al unui Peugeot s-a trezit cu ei în față, neavând timp de reacție. I-a lovit în plin și abia după ce a coborât din mașină și-a dat seama ce s-a întâmplat. Tată a murit pe loc, fetița a fost transportată la spital, unde manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, fiindu-i declarat decesul, în timp ce mama ei se află în continuare internată, în stare foarte gravă.

    O familie distrusă, un alt tânăr marcat pe viață, deși din primele cercetări nu pare a avea nicio vină. Este de neînțeles cum doi adulți, care aveau un copil cu ei, au decis să traverseze astfel. Cercetările continuă, urmând să se încerce să se stabilească și cu ce viteză circula șoferul, alcoolemia acestuia fiind zero. Și chiar dacă ar fi avut o viteză sub limita legală, cu greu ar fi putut evita impactul.

    O femeie, martor la accident, declara: ”Pur și simplu nu îmi dau seama nici acum de unde au apărut în fața mașinii. S-a întâmplat atât de repede, încât nu avea cum să îi evite.”

    Campaniile de educație rutieră sunt direcționate în special spre minori, însă este evident că ar fi necesare și pentru adulți, care deși se presupune că au experiență, că înțeleg pericolele, se pare că nu de puține ori le ignoră și iau decizii greu de explicat.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro