Scandaloasă, dar legală! Cam așa poate fi descrisă situația asiguraților la falimentara City Insurance, o societate de asigurări care a funcționat cu probleme ani de zile și pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a… supravegheat-o.
De problemele de la City Insurance se vorbea în piață cu mult timp înainte să devină oficiale. Cert este că prăbușirea era doar o chestiune de timp, dar ale cărei efecte puteau fi limitate, dacă ASF își făcea treaba (SUPRAVEGHERE!) și intervenea legal, fie și pentru a informa clienții City.
Citește AICI despre procedura juridică în care a intrat City Insurance după anunțul oficial al prăbușirii societății.
ASF a început să comunice abia în momentul în care nu mai era nimic de făcut.
Așa se face că, după anunţul ASF privind deschiderea procedurii falimentului, City Insurance avea în septembrie 2021 peste 3,1 milioane de poliţe active, fiind cel mai mare asigurator din România.
În luna februarie, City mai avea 1,44 milioane de poliţe active, în condiţiile în care aproximativ 1,6 milioane de poliţe au expirat, în timp ce 16.577 poliţe au fost închise din alte motive precum denunţare, neplată a ratei scadente sau radiere vehicul.
Citește AICI despre anunțul făcut în 2021 de Fondul de Garantare a Asiguraților.
Din momentul februarie 2022 și până în prezent au trecut cele 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Asta înseamnă că, în cazul în care valabilitatea poliței înscrise în documentul de asigurare depășește termenul menționat anterior, nu veți mai fi asigurat.
Potrivit legii, contractele de asigurare încheiate cu Societatea City Insurance S.A. rămân valabile până la data la care intervine una dintre următoarele situații:
- Data denunțării anticipate cu un preaviz de 20 zile
- În 90 zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.
Expirarea termenului de 90 de zile de la pronunțare a adus cu sine, în luna mai, notificarea clienților City care aveau asigurarea încă valabilă.
Forma notificării: ”Dupa cum stiti, in data de 09.02.2022 Tribunalul Bucuresti a admis cererea ASF si a dispus deschiderea procedurii falimentului impotriva Societatii de Asigurare – Reasigurare City Insurance SA.
Conform Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvență, în termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, polițele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept.
In consecinta, polita dumneavoastra RCA cu numarul ……. serie sasiu: …………., numar inmatriculare: …….. incheiata la aceasta companie inceteaza de drept la data de xx.05.2022.
Pentru incheierea unei noi polite va puteti adresa oricarui broker sau asigurator autotizat.”
Sunt polițe care ar fi expirat în câteva zile, altele având valabilitate alte câteva luni. Și nu despre diferența de sumă este vorba, ci despre faptul că, deși nu au nicio vină, fiind de bună credință, asigurații unei societăți din România se văd acum ”neasigurați”. Iar asta se întâmplă deși exista o instituție a statului român (ASF) care, nefăcându-și treaba la timp, îi pune fie în situația de a achita înainte de termen sume majorate considerabil și abuziv pentru noi polițe, fie în situația de a nu putea să mai circule cu autoturismele pentru care legal își plătiseră toate obligațiile.