No menu items!
More

    Știi ce ai de făcut, dacă ai fost implicat într-un accident rutier?

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Deși cunoașterea legislației este obligatorie, chiar dacă aceasta a fost tematică de examinare, unii fie au uitat-o, fie nu cunosc exact nici acum ce au de făcut în cazul în care sunt implicați într-un eveniment rutier, în funcție de tipul acestuia.

    Obligaţiile pe care le au conducătorii auto, în situaţia producerii unui eveniment rutier, pe un drum deschis circulaţiei publice sau care şi-a avut originea într-un asemenea loc, în funcţie de tipul evenimentului rutier:

    1. Dacă evenimentul s-a soldat cu rănirea unor persoane, conducătorul auto este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

    Totodată, este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.

    2. Conducătorilor de vehicule implicaţi în evenimente rutiere le este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.

    3. Dacă în urma evenimentului a rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale, conducătorii auto au următoarele obligaţii:

    • de a scoate imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa,
    • de a încheia un constat amiabil (posibil doar dacă în eveniment sunt implicate numai două autovehicule),
    • de a se prezenta, în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului, la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul, pentru întocmirea documentelor de constatare.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro