No menu items!
More

    VIDEO: Amețiți și iresponsabili la volan. Evită-i tu, pentru că ei au alt ”Cod Rutier”!

    Publicat pe:

    Mergi liniștit cu mașina și crezi că toți sunt ca tine, că respectă regulile de circulație (în cazul în care le cunosc), că sunt atenți, că se gândesc să nu pună pe nimeni în pericol. Poți să crezi asta, dar realitatea bate convingerile personale.

    Se vorbește tot mai des despre stilul de conducere defensiv. Chiar denumirea indică faptul că prin maniera în care conduci ești mereu în gardă, gata să te aperi de toți amețiți sau iresponsabilii care circulă la rândul lor pe drumurile publice.

    În general, cei care au mai puțină experiență la volan sunt tentați să acorde mai multă atenție la felul în care conduc ei și mai puțină la felul în care o fac ceilalți participanți la trafic. Treptat, cu experiența, vine și atenția pe care o acordă celorlalți, mai precis situațiilor în care trebuie să fie oricând pregătiți să îi evite.

    Un șofer din Ploiești ne-a trimis două înregistrări ale unor situații în care atenția l-a scutit de neplăceri, în condițiile în care ar fi putut fi accidentat de doi șoferi iresponsabili. În prima este vorba despre o depășire peste linia continuă, iar în cea de a doua despre ignorarea semnului STOP și implicit neacordarea de prioritate.

    Dacă șoferii experimentați și responsabili știu deja cum să trateze astfel de situații, recomandarea pentru cei mai puțin familiarizați cu pericolele din trafic este să fie oricând pregătiți să frâneze/evite, chiar dacă circulă regulamentar și au prioritate. În cazul în care nu o fac, faptul că au dreptate nu îi scutește de necazuri, unele chiar grave.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro