No menu items!
More

    După ce a fost măcelărit, Codul Rutier se întoarce la comisia de specialitate din Senat. Cu modificările propuse ar fi fost încurajat măcelul pe șosele

    Publicat pe:

    De la începutul acestui an, Codul Rutier a suferit modificări succesive, unele dintre ele foarte bune, așteptate de mulți ani. Nici așa nu a fost bine, pentru că parlamentarii actualei coaliții guvernamentale au considerat că sancțiunile sunt prea dure, luând decizia să modifice iar Codul Rutier.

    Opinia publică a luat act de noile propuneri mult mai permisive, reacționând vehement. Opoziția a profitat de moment și a făcut demersurile necesare pentru ca aceste propuneri să fie întoarse la comisie.

    Cătălin Drulă, fost ministrul al transporturilor: „Astăzi, am reuşit să oprim coaliţia şmecheriei la volan din a merge mai departe cu măcelărirea Codului Rutier, în ţara cu cei mai mulţi morţi din accidente rutiere din UE.

    Toate portiţele şi şmecheriile pe care le-au băgat înapoi cu dedicaţie pentru şmecherii cu legitimaţie, girofar şi bolizi se reîntorc în dezbaterea Comisiei de transporturi, unde alături de colegii mei nu vom renunţa până nu vom corecta aceste amendamente periculoase şi iresponsabile. Vrem reguli de circulaţie europene, nu şmecherie post-sovietică pe drumuri!”

    Prin amendamentele iresponsabile aduse Codului Rutier, mai mulți parlamentari ai puterii au modificat ordonanţa, promovată chiar de ministrul de Interne Lucian Bode, prin care se înăspreau pedepsele pentru încălcarea regulilor de circulaţie.

    Lista modificărilor oprite înainte de a fi legiferate și de a produce efecte dezastruoase pe drumurile publice:

    – Şoferilor recidivişti pentru sancţiuni grave (de ex: depăşire de coloane oprite, trecut pe semaforul de culoare roşie, nerespectat indicaţiile poliţistului, vorbit la telefon la volan, comportament agresiv, mers pe sens opus pe autostradă, neacordare de prioritate, depăşire în zonă interzisă, consum de alcool, viteză excesivă ş.a.) li se reduce perioada de recidivă, în care primesc automat o suspendare în plus de 30 de zile a permisului, de la 6 luni la 3 luni.

    – Recidiviştii pentru sancţiuni grave vor avea posibilitatea să dea un test pentru reducerea perioadei de suspendare, ceea ce în prezent nu este posibil.

    – La fel şi vitezomanii, care depăşesc viteza legală cu peste 70 km/h (ex. viteză de peste 120km/h pe străzile unui oraş)

    – Tot vitezomanii, care depăşesc viteza legală cu peste 70 km/h vor primi dovadă cu drept de circulaţie pentru 15 zile, faţă de legislaţia actuală conform căreia sunt lăsaţi pietoni pe loc.

    – Şoferii care acumulează 15 puncte de penalizare, fapt ce duce la suspendarea permisului, vor putea contesta în instanţă contravenţiile fără ca termenul de prescripţie de 6 luni de la primirea punctelor să fie îngheţat.  Cum de cele mai multe ori acţiunile în instanţă durează mai mult de 6 luni, asta va duce la prescrierea punctelor şi, automat, la ne-suspendarea permisului niciodată pentru cumul de puncte folosind această portiţă.

    – Şoferii care dau testul pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului îşi vor putea recupera mai repede permisul decât înainte. De exemplu, o perioadă de suspendare de 90 de zile se reducea cf OG la 60 de zile (la ⅔ din perioada iniţială), iar amendamentele din parlament ar reduce suspendarea la doar 30 de zile (la ⅓ din perioada iniţială).

    – Se reintroduce suprapunerea suspendărilor de permis, versus cumularea perioadelor de suspendare a permisului. Mai precis, un şofer cu permisul suspendat pentru 30 de zile, dacă ar comite o nouă abatere în perioada de circulaţie cu dovadă, să zicem sancţionabilă tot cu 30 de zile de suspendare, va avea permisul luat timp de 30 de zile, nu timp de 60 (30+30), ca în prezent.

    – Pentru necomunicarea datelor de identificare a şoferului contravenient către poliţie, se reintroduce facilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii în 15 zile (eliminată de OG 1/2022).

    Asta înseamnă, spre exemplu, că pentru o contravenţie constatată cu mijloace automate de depăşire gravă a vitezei legale (de ex., 150 km/h în oraş) contravenientul refuzând să comunice datele de identificare ale şoferului, va putea plăti doar 652 de lei (½ din minimul prevăzut pentru amendă) în loc de cuantumul stabilit de agent al amenzii care poate fi de până la 2900 de lei pentru persoane fizice şi 14500 de lei pentru persoane juridice”, a mai precizat fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, cel care s-a opus vehement modificărilor.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro