Conform datelor furnizate de FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv), s-a consemnat un record de participare la Trofeul Ploiești 1. Campionatele Naționale de Super Slalom, Îndemânare Auto și Vehicule Electrice au debutat la Ploiești, weekendul trecut, evenimentul desfășurat pe Bulevardul Independenței bucurându-se de prezența unui public numeros.
La evenimentul organizat la Ploiești de Asociația GT Auto Club Sportiv, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, s-a stabilit un nou record de participare, cele 3 campionate reunind la start peste de 80 de piloți dornici să-și demonstreze măiestria la volan.
Juniorii (11 – cu vârsta între 8 – 14 ani, în CNIA, și 19 cu vârsta între 15 – 18 ani, în CNSS) au făcut deliciul spectatorilor, obținând timpi excelenți grație antrenamentelor efectuate sub îndrumarea instructorilor, evoluțiile acestor piloți de mare perspectivă fiind aplaudate la scenă deschisă de spectatorii prezenți.
Fiind o competiție deschisă tuturor pasionaților de motorsport și din dorința de a crea posibilitatea ca piloții să capete cât mai multă experință, iar concurența să fie acerbă, cei mai mulți dintre aceștia au participat la câte două categorii, în total fiind consemnate 145 de starturi în cadrul unei manșe, 76 la CNIA și 69 la CNSS.
Lupta pentru cele trei locuri pe podium a fost extrem de strânsă, cu multe răsturnări de situații.
La CNSS învingător a ieșit pilotul bucureștean Voicu Marius, cu timpul de 00:41:98, urmat în clasamentul Open de câmpineanul Radu Ariciu, cu 00:42:62, și de juniorul de numai 16 ani, Filip Mateescu, cu timpul de 00:43:02.
La CNIA s-a impus pilotul gălățean Cristian Ioan Oancea, cu timpul de 00:43:97, pe locul secund în clasamentul Open a urcat Constantin Coteanu, cu 00:44:21, iar pe ultima treaptă a podiumului s-a situat fratele acestuia, Mihai, cu 00:44:64.
La CNVE, buzoianul Adrian Balotă, pe o Tesla Model 3 Performance, s-a impus cu timpul de 00:44:54, urmat foarte aproape de Ciprian Cherciu (Kia e), cu 00:44:72, iar pe locul 3 s-a clasat Emanuel Medvedev (Seres/Tesla Model 3), cu 00:51:15.
Spectacolul din cadrul CNSS, CNIA și CNVE se va repeta peste două săptămâni, cu ocazia Trofeului Ploiești 2, programat în perioada 4-5 iunie, tot pe Bulevardul Independenței. Echipa ICars va fi din nou prezentă, urmând să afalți în timp real cum se desfășoară evenimentul, în cazul în care nu veți putea fi acolo.
[ays_poll id=5]