No menu items!
More

    VIDEO: Țeapa bonus-malus sau cum asiguratorii îți resetează bonusul, dacă îți schimbi mașina

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Mulți spun: ”dacă ești corect, ești prost!” Deși nu suntem de acord, nu-i putem contrazice atunci când vorbim despre relația cu asiguratorii din România. Suntem însă corecți pentru noi, nu pentru ei. Asta nu înseamnă că vom accepta să fim furați de un drept câștigat legal!

    Fără excepție, atât timp cât utilizăm un autovehicul pe drumurile publice, suntem obligați să încheiem o poliță RCA. O poliță de RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO înseamnă posibilitatea de a acoperi eventuale daune pe care le producem, în anumite condiții. Aici este vorba despre șofer, despre experiența sa, despre istoricul pe care îl are în traficul rutier.

    Așa cum șoferii sunt sancționați, în cazul în care se dovedesc a fi potențiale pericole la volan, în egală măsură cei corecți, cei care nu produc evenimente rutiere sunt recompensați. Valoarea poliței crește în funcție de câte accidente ai produs. Cu alte cuvinte, ești vinovat… plătești. Poate așa îți bagi mințile în cap și conduci responsabil sau înțelegi că șofatul pe un drum public nu este un sport extrem sau o perioadă în care te relaxezi. Și porți sancțiunea (malus) după tine, atât timp cât legiuitorul a considerat că e necesar, valoarea acesteia diminuându-se în timp.

    Ce se întâmplă în cazul în care ești corect? Valoarea poliței RCA scade în timp (bonus), pentru că nu ai produs evenimente rutiere, pentru că deși plătești constant asigurarea nu produci daune. Meriți cu prisosință recompensa care ajunge să scadă valoarea poliței cu până la 50%. Doar că, apare o problemă în cazul în care îți schimbi mașina. Dispare ”bonusul”, șoferului fiindu-i practic șters istoricul impecabil. În acest caz, întrebarea logică este următoarea: mașina este de vină când noi conducem cu neatenție sau chiar iresponsabilitate, în egală măsură tot mașina având merite când noi conducem preventiv, fără incidente? Cum facem? Când cumpărăm o mașină nouă, resetăm meritele aceluiași șofer, așteptând să vedem dacă noua achiziție este cuminte pe șosele? Șoferul este norocos, în sensul în care în sistem i se păstrează categoria de bonus, dacă are mai mult de o mașină pe numele său, figurând în continuare în baza de date.

    Șoferului indisciplinat nu i se șterg greșelile, dacă își schimbă mașina. Asigurarea încheiată pe numele lui va fi în continuare grevată de penalitate.

    Pentru a înțelege mai bine ce este și cum funcționează sistemul bonus-malus, citiți AICI reglementările ASF. Atenția ne este atrasă de art 32, pct 4, care spune: ”În situaţia în care un asigurat persoană fizică deţine mai multe vehicule, asiguratul beneficiază de aceeaşi clasă a sistemului bonus-malus pentru toate vehiculele; la data intrării în vigoare a prezentei norme, reînnoirea contractului de asigurare încheiat de către persoanele fizice care deţin mai multe vehicule se încadrează în cea mai favorabilă clasă de bonus-malus corespunzătoare istoricului de daunalitate al asiguratului. ”

    Așadar, prin omisiune, șoferii care nu dețin mai multe mașini, care își schimbă la un moment dat mașina și nu au un istoric de daune produse, nu apar în aceste prevederi legale, ei fiind văduviți astfel de un drept de care merită să beneficieze.

    Tot mai mulți șoferi ajung să constate toate acestea în momentul în care încheie polițe noi. Pe lângă cutremurul produs de falimentul City Insurance, caz în care ASF-ul a suprevegheat cu totul altceva, nu și piața asigurărilor, nu neapărat fără intenție, dublarea sau chiar triplarea RCAurilor vine la pachet și cu situația descrisă anterior. Un astfel de exemplu a fost descris de un șofer din România, Daniel Nicolăină, căruia i-a dispărut bonusul, deși omul nu a avut niciun incident în 23 de ani de șofat. (video la final)

    Întrebarea este: ce s-ar putea face? Puțini se complică să meargă în instanțe. Primii pași pot fi făcuți prin sesizarea ASF, dar mai ales BAAR (Biroul Asiguratorilor din România, pe baar.ro). Chiar dacă îi reprezintă pe asiguratori, experiența ne-a dovedit că cei de la BAAR sunt mult mai receptivi la sesizări. Vom testa reacția lor și în speța descrisă astăzi.

    Video:

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro