Cu îngăduință am numit Smart-ul mașină, deși puteam să-i spunem oricum. Cert este că șoferul, deși posesor de permis de conducere, nu realizează că poți ucide oameni nevinovați pe o trecere de pietoni, chiar conducând un fotoliu pe rotile, care este însă înmatriculat și necesită categoria B a permisului.
O greșeală frecvent întâlnită în preajma trecerilor de pietoni, mai ales pe arterele cu mai multe benzi de circulație. În cazul de față, este vorba despre Bulevardul Republicii din Ploiești, acolo unde camera de bord a unui autoturism surprinde o secvență care ajunge să fie în topul cauzelor generatoare de accidente.
Mai precis, șoferul din mașina care a înregistrat scena oprește pentru a acorda prioritate unor pietoni, aceștia fiind angajați regulamentar în traversarea străzii. Pe banda din stânga, de pe linia de tramvai, un alt șofer trece în viteză, riscând să le lovească, fără nici cea mai mică intenție să încetinească și să se asigure.
Din fericire, cele două femei de pe trecere erau atente și la ce se întâmplă pe acea bandă, fiind și la o distanță care nu le-a pus viața în pericol în acel moment.
Codul Rutier prevede însă obligativitatea ca în zona trecerilor de pietoni să reducem viteza și să acordăm prioritate, dacă există persoane angajate în traversare, în caz contrar riscând să ne pierdem permisul.
Și cum deputații au respins legea care permitea utilizarea imaginilor camerelor de bord ca probe, șoferii precum cel din imaginile de mai jos nu pot fi sancționați, asta până când, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge să producă accidente cu victime.