No menu items!
More

    Cea mai clară dovadă a sărăcirii populației: înmatriculările de autoturisme importate second hand au reprezentat 73,3% din totalul înmatriculărilor

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Institutul Național de Statistică vine să confirme ceea ce era oricum evident pentru tot românul: ne dorim să trăim mai bine, dar abia ne mai descurcăm. Asta se vede și în statistica înmatriculărilor, acolo unde importurile de mașini second domină piața auto de la noi.

    Deși Programul Rabla Clasic și Programul Rabla Plus au venit cu modificări substanțiale, dorindu-se înnoirea parcului auto, puterea de cumpărare a majorității este în declin. Achiziția de autovehicule second este făcută de nevoie, nu pentru că românul este împotriva schimbării.

    Citește AICI despre programele Rabla și Rabla Plus 2022.

    Datele prezentate astăzi de Institutul Național de Statistică sunt relevante pentru situația ”necosmetizată” în care ne aflăm:

    ”Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 16,8% în trimestrul IV 2021 faţă de trimestrul IV 2020. 

    În acelaşi trimestru al anului 2021, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au scăzut cu 17,1% comparativ cu trimestrul IV din anul 2020. 

    În trimestrul IV 2021, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme importate second hand în total înmatriculări noi de autoturisme a fost de 73,3%, în creştere cu 1,6 puncte procentuale faţă de acelaşi trimestru al anului 2020.

    În trimestrul IV 2021 comparativ cu trimestrul IV al anului 2020, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat scăderi la toate categoriile astfel: la categoria mopede ṣi motociclete cu 35,1%, la categoria autobuze şi microbuze cu 20,7% ṣi la categoria autoturisme cu 16,2%.

    În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate scăderi la toate categoriile astfel: la categoria mopede ṣi motociclete cu 42,8%, la categoria autobuze ṣi microbuze cu 29,7% ṣi la categoria autoturisme cu 21%.

    Referitor la înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate scăderi la toate categoriile astfel: la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 20,1%, la categoria remorci ṣi semiremorci cu 15,3% ṣi la categoria autotractoare cu 5,3%. 

    Înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au înregistrat creṣtere la categoria autotractoare cu 52,1% ṣi scăderi la categoria remorci semiremorci cu 7,1% ṣi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 0,8%.

    Faţă de trimestrul III 2021, în trimestrul IV 2021, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat scădere cu 16,2% la vehiculele pentru transportul pasagerilor, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, scădere cu 13,7%.

    Vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu Normele europene de poluare, înmatriculate în circulaţie, cuprindeau, la sfârşitul trimestrului IV 2021, în proporţie de 57,6%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 şi în proporţie de 11,9%, vehicule cu norma de poluare NonEuro.

    Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 35,2%; pentru categoria autobuze ṣi microbuze cele mai multe vehicule, respectiv 25,5% au fost clasificate în norma Euro 3, iar pentru categoria mopede ṣi motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 29,6% au fost clasificate NonEuro.

    Vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat pentru categoria autocamioane în proporṭie de 30,1%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare în proporṭie de 34,1%, în timp ce pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe
    vehicule, respectiv 26,0% au fost clasificate în norma NonEuro.”

    sursa INS

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro