No menu items!
More

    Atunci când îți iei ”fer” de calitate cu peste 100.000 de euro – Imaginile care au stârnit comentarii virulente

    Publicat pe:

    O înregistrare video a generat un val de reacții, mai puțin apreciative, majoritatea fiind de dezgust. În mod normal nu am fi publicat aceste imagini, dacă în spatele lor nu s-ar afla câteva teme extrem de sensibile în societate și pe care cei mai mulți preferă să le ascundă sub preș.

    Pe scurt, întrucât e suficient să vedeți imaginile și să vă faceți propria părere, vă spunem totuși că ele reprezintă felul în care un grup de cetățeni înțeleg să își manifeste nețărmurita bucurie, prilejuită de achiziționarea unui BMW seria 7, ultimul model, o mașină al cărei preț de pornire este de peste 100.000 de euro.

    Am primit aceste imagini în weekend, un cititor întrebându-ne ce părere avem. Fiind un site auto, vom da curs solicitării, exprimând câteva opinii:

    1.Din punct de vedere tehnologic mașina este de top. Dotările premium și finisajele fac din această limuzină una dintre mai râvnite ale momentului.

    2.Mașina are multiple opțiuni, chiar dacă cele mai multe dintre ele sunt inaccesibile unora dintre utilizatori, pentru acesta fiind esențială cunoașterea alfabetului, apoi alăturarea literelor care dau naștere cuvintelor. Nu în ultimul rând, cunoașterea unei limbi străine este esențială, apoi înțelegerea sensului cuvintelor din instrucțiuni. Altfel, fără a avea aceste minime cunoștințe, mașina devine una banală, ba chiar mai greu de pornit decât era Bruce Willis greu de ucis.

    3.Din punct de vedere estetic, deși aspectul general este de limuzină premium, încă nu avem o explicație pentru poziționarea caloriferului în locul grilei centrale. Înțelegem că vechile calorifere din fontă erau eficiente termic, dar în ultimă instanță ele se montează la interior, nu în afara spațiului unde petrecem o bună parte a timpului. În plus, fonta reprezintă o tentație majoră pentru cei atrași ca de un magnet de centrele de colectare a fierului vechi, de unde și opțiunea pentru un asemenea model.

    4.Producătorul bavarez a avut acum ocazia să schimbe strategia de prezentare pentru următoarele modele, putând să se inspire din clipul de mai jos. Așadar, lansările pot fi făcute având ca temă ”chiolhanul” cu friptură ”căcălău, Măria ta!”, dar și cu muzică de calitate, din cultura popoarelor lumii, având ca sursă de inspirație tema ”cicalacacichicea”.

    5.Din păcate, deși mașina are și opțiunea electrică, aceasta nu va putea fi folosită, fie pentru că din motive obiective cablurile de cupru au dispărut, fie pentru că nici branșările ilegale la rețea nu mai sunt ce erau odată.

    6.Pentru plătitorii de taxe și impozite din România, persoane fizice sau juridice, sugestia noastră este să accesați programul Rabla Plus, fiind o oportunitate pentru a intra lumea bună a posesorilor de mașini electrice, mai ales Dacia Spring, care ca și seria 7 din imagini are navigație. În plus, Springul are o grilă frontală mult mai atrăgătoare.

    7.În privința numărului de înmatriculare, acesta este unul provizoriu, însă reprezintă o stare de fapt. Ce altceva poți fi, dacă nu ”șef”, în condițiile în care subalternii de la fisc nu dau vreun semn că ar avea curajul să se intereseze de situația sursei care a stat la baza superbei achiziții.

    8.Mai aveam ceva de spus despre ampatamentul mașinii, dar și despre consum, însă putem scurta suferința neexprimând-o așa cum ați fi tentați să credeți că o putem face. O putem, dar nu vrem.

    Cam acestea sunt considerațiile noastre pe seama imaginilor de mai jos, restul fiind detalii. Vizionară plăcută și stimulativă!

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro