No menu items!
More

    Din 2033, Volkswagen va produce în Europa exclusiv maşini electrice

    Publicat pe:

    Mai sunt 11 ani până când grupul VAG va pune în practică intenția anunțată în 2022, iar analiștii apreciază că că în acest interval multe se pot schimba. Momentan nu știm exact cât va mai dura războiul, apoi cât timp criza economică va produce efecte, caz în care este puțin predictibilă evoluția de pe piața auto.

    Totuși, sunt companii care fie acum apelează la strategii de marketing pentru a atrage atenția aspra lor, fie chiar cred cu adevărat și investesc într-un viitor care ar putea arăta cu totul altfel decât ne imaginăm astăzi.

    Marca Volkswagen va produce în Europa numai maşini electrice, din 2033, a declarat miercuri directorul general Thomas Schaefer, angajându-se să respecte data stabilită în obiectivul său anterior pentru perioada 2033-2035, transmite Reuters.

    Schaefer a spus că în următorul deceniu marca VW va reduce numărul de modele oferite, pentru a se concentra pe modelele de bază, cu scopul de a creşte marja de profit pentru toate mărcile de volum – Volkswagen, SEAT, Skoda şi vehicule comerciale – la 8% până în 2025.

    ”Fă mai puţin, dar mai bine”, a spus Schaefer, vorbind la un eveniment la Berlin

    Aducerea vehiculelor de la diferite mărci în aceeaşi fabrică economiseşte costuri, a spus Schaefer, adăugând: ”Avem o mulţime de deşeuri în sistem, pe care le putem elimina”.

    VW se va concentra de pe un singur model per fabrică la ”gândirea pe platformă”, a spus Schaefer, folosind acelaşi design de bază pentru diferite modele, pentru a permite economii de scară.

    Producătorul auto vizează un vehicul electric entry-level la un preţ 25.000 de euro sau mai puţin.

    Îmbunătăţirea şi standardizarea chimiei şi formatului bateriilor a fost cheia pentru atingerea acestui obiectiv, precum şi pentru producţia la scară.

    ”Singura companie care se poate extinde pe acest teritoriu în acest moment suntem noi. Accentul este un standard clar pentru toate mărcile şi la scară largă”, a spus directorul general.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro