No menu items!
More

    Momentul accidentului mortal, în care un pieton este lovit de un troleu, în centrul Ploieștiului. Tragedia putea fi evitată

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Tragedia produsă pe 30 decembrie a stârnit un val de reacții legate de contextul în care un bătrân a fost accidentat mortal de un troleibuz al TCE Ploiești. Au apărut și primele imagini care arată contextul accidentului, înregistrarea fiind chiar de pe camera video a troleului.

    Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost accidentat mortal în centrul Ploieștiului, în zona dintre trecerea de pietoni și stația de autobuz. Cercetarea preliminară indica faptul că șoferul troleibuzului trecuse pe culoarea verde a semaforului, iar bărbatul accidentat ar fi traversat neregulamentar, pe lângă trecere și pe culoarea roșie.

    Citește știrea inițială AICI.

    Apar însă primele imagini, care lărgesc perspectiva din care sunt privite și cercetate împrejurările.

    Pentru cei care nu sunt familiarizați cu derularea cercetărilor, în faza preliminară sunt adunate probele, incluzând și declarațiile persoanei/persoanelor implicate și martorilor. Așa apare o concluzie preliminară, cum a fost cea din ziua accidentului: pietonul traversa neregulamentar, la trecerea de pietoni din apropiere fiind roșu pentru el și verde pentru troleul care l-a lovit. Acesta este motivul pentru care anchetorii folosesc în prima comunicare publică: ”din primele cercetări, se pare că…” Rețineți faptul că informațiile preliminare nu reprezintă concluzia cercetării, așa cum, din păcate, mulți se grăbesc să interpreteze!

    Apoi, în faza de cercetare, pot să apară și imagini care surprind contextul cercetat. Să privim cu atenție imaginile de la finalul textului, imagini cu impact emoțional puternic, probă în dosarul de cercetare penală, care va fi trimis spre judecare. În momentul publicării informațiilor preliminare, foarte mulți și-au pus problema faptului că accidentul putea fi evitat. ”Cu ce viteză circula troleul? La ce era atent șoferul troleului? Chiar dacă nu era pe trecere, ar fi putut frâna pentru a evita tragedia?”… sunt doar câteva dintre întrebările pe care oamenii și le-au pus.

    Încă din primele secvențe ale înregistrării se poate observa că într-adevăr culoarea semaforului este verde pentru autovehicule. Troleul este însă în așteptare. Se vede cum și autovehiculele de pe sensul opus sunt tot în staționare, punându-se apoi în mișcare, după ce culoarea s-a schimbat.

    Ce obligații are un șofer într-o astfel de situație? În primul rând se asigură că pe trecere sau în proximitatea sa de pe carosabil nu se mai află niciun pieton care poate a fost surprins în timpul traversării de schimbarea culorii semaforului. Abia apoi se pune în mișcare, evitând astfel ceea ce din păcate se vede în imagini.

    Putea fi evitat accidentul mortal?

    Fără a trage vreo concluzie în privința elementelor care compun dosarul cercetării, nu putem contesta o evidență din înregistrare. Cei mai mulți dintre noi, privitorii acestor imagini, suntem conducători auto. Chiar dacă pietonul nu este pe trecere, chiar dacă s-a schimbat culoarea semaforului sau acesta se angajase încă de la început în traversare neregulamentară, nu ne punem în mișcare până când carosabilul nu este liber. În niciun caz nu pornim accidentându-l așa cum se vede în imagini.

    Fără teama de a trage o concluzie, fiind doar un punct de vedere, dincolo de întreg contextul care cu siguranță întrunește și alte probe din dosar, putem spune că atenția șoferului face diferența și că un astfel de accident poate fi evitat.

    I-am contactat pe reprezentanții polițiștilor de la IPJ Prahova, care sunt implicați în această anchetă, aceștia confirmându-ne că cercetarea este încă în derulare, prin coroborarea probelor, verificându-se toate împrejurările, până la soluția finală în cauza penală.

    În funcție de derularea cercetări vom reveni cu detalii. Articol susținut de www.icars.ro 

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro