Sunt diverse situații întâlnite în trafic unde cei mai mulți șoferi își pierd răbdarea. Indiferent de cine a provocat o situație periculoasă sau doar enervantă, trebuie să avem permanent în vedere că aceasta necesită gestionarea cu mult calm.
Imaginile primite de la un șofer ploieștean arată un biciclist care circulă neregulamentar, pe mijlocul drumului, făcând asta în mod intenționat pentru a nu putea fi depășit. Riscul ca șoferul să încerce manevra depășirii este mare, putându-se solda în orice moment cu rănirea sau decesul biciclistului, dacă acesta este lovit de mașină.
Cum se ajunge în astfel de situații?
Unul dintre participanții la trafic poate să greșească. Unii generează intenționat situații neplăcute și uneori periculoase, momente în care ceilalți reacționează, fie și doar atenționându-i cu un claxon. În loc să se calmeze, fie că au sau nu dreptate, apare imediat reacția la… reacție.
Așa escaladează o situație inițial banală, ajungându-se la șicanări sau la violență în trafic.
Ai sau nu dreptate, cum procedezi?
În niciun caz ca biciclistul din imaginile de la finalul textului. Chiar dacă inițial ai fost șicanat, chiar dacă ai dreptate, trebuie să îți păstrezi calmul. Nimic nu îți dă dreptul să încalci regulile de circulație și să demonstrezi că… Că ce? Evident că nimic, dar asta este o cu totul altă problemă care ține de educație, de bun simț.
La rândul său, șoferul dă dovadă de calm și nu forțează o depășire. Poate că este frustrant, dar așa elimină riscurile. Tentația de ”a da o lecție” poate fi mare, dar consecințele pot fi grave și în niciun caz nu vă doriți așa ceva.
Varianta corectă este să sunați la 112, în cazul în care cel care se face vinovat continuă să fie o amenințare pentru ceilalți participanți la trafic.