Un nou eveniment auto se va desfășura în Ploiești, de această dată într-un loc special, unul care poate fi pus în valoare altfel decât până acum și care, la rândul lui, poate pune în valoare ”exponatele”. Echipa ICars România este partener media al acestui eveniment organizat de RetroCarsRomânia.
Pasionații de automobile de epocă s-au obișnuit cu clasicele parade sau expoziții în centrul orașului sau în parcările unor centre comerciale. Sunt oricând binevenite, dar de data aceasta s-a dorit altceva. Este motivul pentru care a fost ales Hipodromul din Ploiești, un loc deosebit și extrem de ofertant, mai ales că showul pregătit îmbină calul de curse și caii putere de sub capotele unor exemplare superbe din categoria mașinilor de epocă.
Și nu doar cele peste 100 de mașini ai căror proprietari le-au înscris deja la eveniment vor face spectacol. În zona rezervată publicului va fi un adevărat show culinar, ”condus” de celebrul MasterChef Cătălin Scărlătescu.
Și muzica va fi în ton cu evenimentul, de la concerte de Jazz, la DJ care vor asigura soundul specific unui spectacol de asemenea ținută.
Accesul publicului este liber și va fi permis în incinta Hipodromului din Ploiești, sâmbătă, de la ora 12, când va începe prezentarea mașinilor de colecție.
De la ora 13, începe BBQ Party cu masterchef Cătălin Scărlătescu, momente de măiestrie culinară acompaniate de muzică jazz live și lounge music.
De la ora 19 și până târziu în noapte, Cocktail Party cu DJ Naruto și Guest Star Valentin Dinu.
Duminică, programul celei de a doua zile începe la ora 10 cu o prezentare de cai campioni și curse de trap.
De la ora 12, prezentarea mașinilor va fi însoțită de un show de degustare de vinuri, iar de la 15, mașinile participante vor pleca spre centrul Ploieștiului, bineînțeles conduse de șoferii care nu au participat la degustare 🙂
Echipa ICars România este parteneră a acestui eveniment, aflat la prima ediție. Vă așteptăm pe 22 și 23 iulie pe Hipodromul din Ploiești la showul ”De la cal… la cai putere”.
De menționat este și faptul că lista participanților este deschisă, așa că posesorii mașinilor de epocă sunt așteptați în continuare să se înscrie, accesând www.retrocarsromania.com