No menu items!
More

    Legendarul Vw Golf rămâne fără… motor. Următoarele generații vor fi electrice

    Publicat pe:

    A făcut istorie în lumea mașinilor de serie, impunându-se pe piață încă de la prima serie. Chiar dacă era o mașină micuță, s-a dovedit a fi exact ceea ce își dorea un segment de piață important, așa că vânzările au fost impresionante.

    Primele serii, cam de la 1 până la 5 aveau personalitate, un design ușor de recunoscut. Apoi, Golfurile au devenit mașini ale căror caroserii începeau să se încadreze în tiparele de design ale mai multor producători, nemaifiind atât de ușor de remarcat în trafic.

    Motoarele grupului VAG pe benzină au fost destul de fiabile, însă cele diesel, în special 1.9 au excelat, devenind repere de fiabilitate și echipând multe generații ale mărcii.

    Totul va deveni istorie

    Volkswagen nu intenţionează să dezvolte o nouă generaţie de motoare cu combustie pentru legendara sa maşină Golf, a declarat duminică directorul general al mărcii, Thomas Schaefer, pentru publicaţia Automobilwoche, marcând un capăt de drum pentru un model aflat în vânzare din 1974.

    Golf 8 este generația actuală, însă reprezintă capătul de linie, ultima versiune de motor cu ardere internă.

    „Cu asta, maşina este pregătită până la sfârşitul deceniului. Apoi trebuie să vedem cum se dezvoltă acest segment”, a spus Schaefer.

    Marca Volkswagen, parte a Grupului VAG, intenționează ca, până în 2030, 80% din vânzările sale din Europa să fie de maşini electrice şi 55% în America de Nord.

    Citește și Insuccesul modelelor electrice de la Ford. Anul acesta va genera o pierdere de 3 miliarde de dolari

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro