No menu items!
More

    Și zici că poți trece peste calea ferată fără să oprești la semnal?

    Publicat pe:

    Imaginea este de la un accident din Bacău, produs în această dimineață, în județul Bacău. Șoferul a ignorat semnalele acustice și luminoase, pierzându-și viața în urma impactului cu trenul.

    Conform IPJ Bacău, un bărbat în vârstă de 65 de ani a decedat, după ce mașina sa a fost lovită în plin de un tren de persoane, în care se aflau 25 de călători. Aceștia s-au ales doar cu o sperietură zdravănă, în urma impactului, însă din fericire pentru ei nu au avut probleme medicale.

    Pentru șofer nu s-a putut face nimic, acesta fiind prins în ceea ce cu greu mai poate fi numit autovehicul. Chiar și pentru pompieri a fost o misiune dificilă să desprindă epava de sub locomotivă și să scoată dintre fiarele contorsionate ceea ce a mai rămas din trupul bărbatului.

    Conform primelor date din anchetă, cauza este una clasică în astfel de situații: șoferul a ignorat semnalele acustice și luminoase, considerând că poate forța trecerea la nivel cu calea ferată. Nu a încercat nici măcar o minimă asigurare stânga-dreapta, deși martorii spun că în zonă este vizibilitate.

    Se întâmplă frecvent astfel de accidente în care cu greu îți poți explica ce este în mintea unui șofer, mai ales unul cu experiență. La fel de adevărat este că unele treceri peste calea ferată nu sunt la fel de bine semnalizate (vezi în articolele de AICI și AICI un astfel de loc, unde un polițist local și-a pierdut viața și unde cei care tranzitează zona au semnalat în mod repetat defecțiuni ale sistemelor de avertizare și vegetația care nu permite asigurarea la trecerea la nivel cu calea ferată).

    Așadar, indiferent de cât de performant este un autovehicul, de cât de abil se consideră șoferul, niciodată acesta nu va avea câștig de cauză în urma ”confruntării” disproporționate cu un tren.

    Specialiștii în siguranță rutieră fac apel la cei care inexplicabil se hazardează să facă asemenea traversări imprudente, să ia în calcul că și atunci când semnalele acustice și luminoase nu sunt în funcțiune, ideal este să se asigure suplimentar, pentru a elimina orice fel de risc, inclusiv cel ca acestea să fie defecte, precum în cazul din Prahova semnalat în mod repetat.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro