No menu items!
More

    Este legal să ai cârlig pentru remorcă la mașină, dacă nu tractezi nimic? În ce condiții poți fi sancționat

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Cârligul auto destinat remorcării este o necesitate. Mașina poate fi dotată din fabrică, în special unele SUVuri, dar poate fi dotată și de către proprietar, însă în anumite condiții.

    Trebuie știut că legislația nu este aceeași în toate țările, așa că este bine să vă informați înainte de a pleca la drum, dacă aveți voie să circulați cu un astfel de cârlig, în condițiile în care nu tractați nimic. Verificați dacă țările pe care le veți tranzita permit circulația mașinilor pe drumurile publice, dotate cu cârlig de remorcare, fără însă a tracta ceva.

    În privința legislației din România, povestea este una simplă: puteți circula cu o mașină dotată cu un astfel de cârlig, chiar dacă nu tractați nimic. Singura obligație este aceea de a avea un cârlig omologat.

    Când este omologat cârligul de tractare

    În primul rând, veți avea certitudinea că totul este în regulă, dacă mașina a fost cumpărată de nouă și a avut cârligul din fabrică.

    Dacă nu ați avut acest cârlig și ați dorit să cumpărați unul, trebuie să știți că este obligatoriu să fie de la o firmă specializată/autorizată și să fie montat într-un service autorizat. Aceste firme vă vor elibera și documentele de achiziție, montaj și garanție.

    Omologarea cârligului de remorcare la RAR nu este un aspect de care trebuie să vă ocupați personal. Aveți nevoie doar de achiziţionarea unui produs deja omologat şi cu poziționarea ștanței de omologare la vedere.

    Este important, pentru că dotarea neomologată și montată de un amator, de o persoană neautorizată, poate produce efecte grave, în cazul desprinderii sau a unui accident, ceea ce vă va face direct răspunzător.

    Autoritățile au optat pentru a nu scoate în afara legii circulația mașinilor cu un astfel de cârlig, chiar dacă nu tractează nimic, având în vedere că toți șoferii au oricum obligația de a respecta o distanță de siguranță față de autovehiculul din față.

    Și, foarte important, faptul că mașina are în dotare un cârlig de tractare, nu înseamnă că puteți tracta orice fel de remorcă. Despre aceste categorii vom discuta în detaliu într-un alt articol.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro