No menu items!
More

    O nouă schimbare în legislația rutieră. În ce condiții va trebui să prezentați documentele și în fața polițistului local

    Publicat pe:

    Emisiunile iCars

    Dezechilibrele sistemelor de frânare
    Plecăm cu motorul rece sau îl încălzim?

    Aflată până de curând în stadiu de proiect, inițiativa legislativă a trecut în această săptămână de votul majorității senatorilor, urmând acum să intre la vot la Camera Deputaților. Nu sunt însă dubii că legea nu va trece și de acest for cu rol decizional.

    Proiectul vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În Senat a fost adoptat cu 101 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi trei abţineri.

    Raportul comun de admitere a proiectului: ”Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare amendarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii şi în sarcina Poliţiei locale a posibilităţii de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare.”

    Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare doar în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către poliţistul local se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

    Ce informații trebuie să dați polițistului local

    Potrivit expunerii de motive, aplicarea acestei modificări a legislaţiei va conduce la reducerea numărului de încălcări ale normelor legale privind oprirea, staţionarea sau parcarea autovehiculelor.

    „În considerarea faptului că poliţiştii locali vor avea competenţa de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/staţionate/parcate neregulamentar se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/staţionarea/parcarea, având în vedere şi faptul că sancţiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/staţionarea/parcarea.”

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro