N-are filtru de particule, nici măcar centuri de siguranță. N-are multe, nici nu are nevoie de ele, dar are ce nu au cele mai multe mașini – reprezintă o pagină de istorie și este o dovadă că pasiunea nu cunoaște limite pentru păstrarea unor asemenea bijuterii pe patru roți.
Imaginile au fost postate pe pagina oficială de Facebook a Registrului Auto Român:
”O RARitate: Packard Custom Eight Deluxe. Această mașină fabricată în 1948 are un motor de 5.2L pe benzină, cu 8 cilindri în linie, iar prorietarul a refăcut-o aproape în totalitate în anul 2019.”
A trecut cu brio inspecția, la standardele unui vehicul istoric veritabil, păstrat cu sfințenie în condițiile în care a ieșit pe poarta fabricii, în urmă cu… 74 de ani.