Așa se întâmplă când nu te duce mintea. Și am spune că mai bine că nu l-a dus prea mult, pentru că altfel ar fi continuat să circule ”liniștit” și ar fi avut ocazia să producă o tragedie.
Un individ iresponsabil a fost surprins de polițiști pe Autostrada A2, conducând cu 187 de Km/h. L-au oprit, l-au verificat și au constatat că nu îi pot suspenda permisul de conducere pentru că… nu are.
N-au putut să îi suspende permisul, dar au putut să îi facă dosar penal.
Citește AICI și despre recordmanul ultimei săptămâni, care circula cu 243 de km/h
Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A2 au postat pe pagina lor de facebook: ”Priviți cu atenție! Vedeți flash-urile? Dar viteza indicată de „pistolul” colegului nostru? Dar faptul că nu avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice?
Unele se văd, unele nu! Toate cele de mai sus se pedepsesc…amendă, alte 120 de zile adăugate la perioada de suspendare, dar și dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Să ne vedem cu bine! ”