No menu items!
More

    VIDEO: De ce în Marea Britanie nu se parchează pe trotuar sau în ”buza” intersecției

    Publicat pe:

    Ne plângem permanent de tot felul de probleme care par să nu aibă rezolvare în România. Doar par, pentru că întotdeauna există soluții pe care nici măcar nu trebuie să le inventăm, atât timp cât alții deja le aplică cu succes în țările lor.

    Echipa ICars România a profitat de plimbările din această vacanță și nu s-a putut abține să nu lucreze puțin. 🙂 Noi spunem că a meritat, pentru că avem astăzi un exemplu de rezolvare a unei probleme care este extrem de deranjantă în țara noastră: PARCAREA NEREGULAMENTARĂ.

    Într-adevăr, la noi este permisă și parcarea pe trotuar, însă nu oricum, ci cu respectarea unor reguli care să permită circulația pietonilor și să nu obstrucționeze vizibilitatea celorlalți participanți la trafic. Reguli există, dar cine să le aplice? Chiar și aplicate, amenzile sunt simbolice, fapt care nu descurajează parcarea neregulamentară.

    Ne place să circulăm cu mașina și să oprim fix unde avem treabă, chit că această oprire nu este permisă în unele situații. Dacă s-ar putea să intrăm direct în casă sau în magazin cu mașina nu ne-ar deranja foarte tare. Respectul reciproc nu există și este evident că de vorbă bună prin educație nu prea ne pasă.

    Găsim întotdeauna o scuză: mă grăbeam, stau doar câteva minute, nu am văzut semnul de circulație, nu avem parcări. Mersul pe jos este o corvoadă și este ”sub demnitatea” multora dintre noi.

    Culmea este că, deși la noi comportamentul de ”bizon” se manifestă până în zona violenței fizice, același personaje devin mielușei când ies din țară și se conformează regulilor de afară. Este totuși lesne de înțeles, pentru că și ei știu foarte bine că afară legile chiar se aplică și nu sunt deloc blânde.

    Ce ar fi de făcut?

    Soluțiile sunt simple și leagă două componente: semnalizarea rutieră corespunzătoare și aplicarea unor sancțiuni usturătoare, acolo unde legea nu este respectată. Nimănui nu-i convine să plătească amenzi sau să se trezească cu mașina ridicată. Poate unii vor înjura, dar cu siguranță vor căuta un loc unde să parcheze regulamentar.

    În clipul de la finalul acestui text am profitat de exemplul britanic, pe care îl propunem și autorităților de la noi. Repetăm: nu există nu se poate, ci doar dorința de a aplica ceea ce la alții funcționează ireproșabil.

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro