Pe ultima manșă a etapei a doua din Campionatul Național de Super Rally, care a avut loc la Târgu Mureș, pilotul Mihai Leu a pierdut controlul prototipului Radical SR8 și a lovit un gard de protecție.
Doi copii, frați, aflați alături de mama lor chiar lângă gard au avut nevoie de scurte îngrijiri medicale, însă nu a necesitat transportarea lor de urgență la spital și nici internare. De asemenea, Mihai Leu nu a necesitat îngrijiri medicale, viteza la impact fiind foarte mică. În momentul incidentului doar Mihai Leu și Jerome France se mai aflau pe traseu, dar situația din clasament nu mai putea fi schimbată.
De altfel, după cursă, Mihai Leu i-a invitat pe aceștia la masă și chiar le-a oferit acestora trofeele pe care el le-a câștigat la etapa de la Târgu Mureș. “Îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat, dar mă bucur că cei doi micuți sunt bine. Chiar am vorbit cu părinții și vor veni la următoarea etapă de la Deva”, a spus Mihai Leu.
Finalul nu a fost unul dramatic, fiind practic o ușurare pentru toată lumea. Putea fi însă grav, ceea ce readuce în discuție felul în care se organizează competițiile auto și măsurile de siguranță pe care le pot suplimenta organizatorii.
Sunt astfel de competiții în orașe celebre, la cel mai înalt nivel, exemplul cel mai cunoscut fiind Monaco. La fel de adevărat este că și infrastructura nu se poate compara cu cea de la noi, asta pentru că mai mereu este invocată în situațiile în care apar incidente. În mod cert, dat fiind faptul că totul se derulează în mare viteză și că și cei mai experimentați piloți pot să fie greșească sau mașinile lor să aibă probleme tehnice, organizatorii sunt sub permanentă presiune.
La mijloc se află dorința spectatorilor de a fi cât mai aproape de mașinile care concurează, de a surprinde cele mai spectaculoase momente. Așadar, riscuri au existat totdeauna și vor mai exista. Gardurile de protecție sunt eficiente, însă în anumite condiții. Este și motivul pentru care spectatorii sunt mereu rugați să se poziționeze pe traseu, cât mai departe de zonele unde sunt curbe, acestea fiind locurile unde mașinile sunt frecvent scăpate de sub control.
În urma incidentului de la Târgu Mureș, Federația Română de Automobilism Sportiv a deschis o anchetă pentru a vedea circumstanțele în care s-a produs.