Noi reguli pentru șoferii care primesc amenzi și vor să depună contestație

Publicat pe:

Contravențiile, inclusiv cele primite pentru încălcarea regulilor de circulație, vor putea fi contestate și la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul persoana amendată.

Miercuri, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege în acest sens, proiect care ar urma să meargă la promulgare, potrivit hotnews.ro.

La ora actuală, plângerile de contestare a proceselor-verbale de contravenție pot fi depuse doar la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Proiectul de lege modifică articolul 32 alineatul (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel: „Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la Judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul”.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest act normativ. Pentru a intra în vigoare, actul normativ cu această modificare trebuie promulgat de către președintele Klaus Iohannis.

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

Nou pe iCars.ro