Un caz terifiant, care aduce în discuție responsabilitatea celor cărora li se încredințează dreptul de a conduce autospeciale de poliție, ISU sau SAJ. ”A fost sau nu în misiune polițistul care a accidentat două fetițe nevinovate, una dintre acestea pierzându-și viața?” – aceasta pare a fi întrebarea momentului, pe care o vedeți pusă insistent pe rețelele de socializare. Noi, echipa ICars, abordăm diferit această speță, discutând despre felul în care mașina a fost condusă.
Nu este pentru prima oară când o astfel de autospecială este implicată într-un eveniment rutier grav. Și nu este vorba doar despre mașini de poliție, ci și despre cele ale SAJ și ISU. Așadar, sunt autospeciale destinate salvării vieților unor oameni sau prinderii unor răufăcători. Specificul acestor activități presupune și dreptul de a se deplasa în condiții speciale, pentru a putea să intervină la timp.
Știrea inițială: O fetiță de 13 ani a murit și o alta de 11 ani a fost grav rănită după ce au fost lovite de o mașină de Poliție, pe strada Laminorului, din Sectorul 1 al Capitalei. Copilele au fost surprinse de autospeciala MAI în timp ce traversau strada.
Citește AICI detalii despre accident și momentele șocante de după, teme care au generat analiza ICars de astăzi.
Condițiile speciale înseamnă că se pot deplasa cu viteză peste limita legală pentru autovehiculele normale, că au prioritate chiar și acolo unde Codul Rutier prevede alte reguli în anumite configurații. Totuși, ”prevederile legale speciale” vin la pachet și cu obligații din partea celor care le conduc.
În acest sens, am discutat cu un polițist rutier, cu mulți ani de experiență la volanul unor autospeciale și cu sute de deplasări în condițiile descrise mai sus. Acesta a dorit să își păstreze anonimatul, însă a ținut să ne aducă în atenție ce înseamnă să te deplasezi responsabil la volanul unei astfel de mașini, indiferent de misiunea în care ai fost trimis.
ICars: – Discuția din spațiul public se axează oarecum fals pe întrebarea ”era sau nu în misiune mașina în cauză?” Noi considerăm că întrebarea corectă ar fi: ”indiferent dacă era sau nu în misiune, polițistul putea să conducă oricum, fără să ia în calcul și situațiile precum cea care s-a ivit și a generat tragedia?”
Polițist rutier: – Îmi pare rău pentru acel suflet nevinovat. Așa ceva nu trebuie să se întâmple și trebuie ca toată lumea să știe că cei care conduc aceste autospeciale au obligații clare atunci când se deplasează. Prima și cea mai importantă este ca, indiferent de misiune, să se asigure că se deplasează în condiții de siguranță, fără să pună în pericol viața sau integritatea fizică a cuiva.
Legea spune așa: ”În cazul în care se execută misiuni urgente de serviciu, conducătorii vehiculelor în cauză trebuie să pună în funcţiune semnalele luminoase şi sonore speciale. Totodată, ei pot profita de prioritate doar atunci când s-au asigurat că li se cedează trecerea.”
Spre exemplu, la pătrunderea într-o intersecție, chiar dacă avem în funcțiune atât semnalele acustice cât și cele luminoase, reducem viteza pentru a ne asigura că am fost observați și putem trece în siguranță, fără să punem pe cineva în pericol.
La fel și în dreptul trecerilor de pietoni. În fond, important este să ajungem la cazul unde trebuie să acționăm, nu să fugim de parcă victimele colaterale sunt acceptate. Înainte de a fi polițiști suntem oameni. Știu că sunt urgențe, am fost la atât de multe încât cu greu reușesc să mi le amintesc pe toate, dar de fiecare dată prioritatea a fost atenția la drumul până la destinație și abia apoi cazul la care trebuia să acționăm.
Sper că înțelegeți că, dincolo de reguli, fiecare avem atât instinct de conservare cât și conștiința care trebuie să de ghideze deciziile, care să ne țină în gardă permanent. Nu-mi place să dau lecții de morală, de conduită, dar cred că este bine să fac un apel, mai ales la colegii mai tineri, să nu uite niciodată că a fi polițist nu înseamnă că ești mai presus decât ceilalți, iar principala ta datorie este să te comporți exemplar. Te obligă statutul…
Momentan nu pot să comentez dacă polițistul implicat în acest caz era în misiune. Anchetatorii vor stabili dacă avea sau nu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, dacă se deplasa conform regulilor de prevenție pe care și noi suntem obligați să le respectăm.
Da, am văzut imaginile, dar prin natura meseriei trebuie să am absolut toate probele, imaginile și declarațiile martorilor, pentru a avea o imagine cât mai aproape de realitate. Pot însă să vă spun că, și cu semnale și fără, cu certitudine încetineam până la limita evitării oricărui pericol. Din nefericire pentru polițist, nu asta se vede în imagini…
ICars: – Tot în discuțiile care au inflamat spațiul public se află și felul în care polițistul ar fi ”verificat starea victimei”, împingând-o cu piciorul.
Polițist: – Am văzut și acea imagine. Fără a vrea să iau apărarea ”colegului”, am ferma convingere că a provocat accidentul din neglijență, nu cu intenție. Este peste putința cuiva de a crede că cineva ar face așa ceva intenționat.
Ceea ce a urmat ține de cu totul alt context. Oricât de bine ești pregătit psihic, impactul emoțional de duce într-o stare de șoc. Dacă a procedat așa cum sugerează imaginile și declară martorii, este impardonabil, dar cred că este efectul șocului psihic. Și pentru astfel de situații se fac cercetări, se iau în calcul toate ipotezele prin expertizele unor profesioniști. Repet, nu este o scuză pentru nimeni, ci am dorit să vă explic un context care generează un astfel de comportament.
ICars: – Luați în calcul și ”ipoteza polițistului iresponsabil”?
Polițist: – Iau în calcul orice ipoteză. Nu există pădure fără uscături. Nu fac acum referire la polițistul din cazul discutat, dar vă pot spune că în carieră am întâlnit și colegi ”luați de val”, să spunem ”cuprinși de propria importanță”. Și nu este cazul doar în România. Ați văzut că peste tot în lume o mai iau unii din loc și provoacă tragedii.
Durerea cea mai mare a breslei noastre este că, atunci când unul greșește, toți avem de suferit. ”Siguranță și încredere” este sloganul care ni se sparge în cap și pentru care plătim chiar și cei care ne facem datoria. Nu există o rețetă pentru a elimina imperfecțiunile, pentru că toți avem părți mai mult sau mai puțin bune, dar am convingerea că pregătirea și testările pentru meseria noastră ar trebui să fie mult mai riguroase.
*Dorința păstrării anonimatului a fost jutificată de faptul că acest context nu reprezită un moment pentru ca cineva ”să iasă în față”. Nu este vorba despre lipsă de asumare, ci despre valoarea unei păreri avizate, din mijlocul sistemului.
