Iritată de faptul că a rămas fără permis de conducere, chiar de ziua ei de naștere, o șoferiță din Ploiești a postat pe pagina de facebook o înregistrare a unui schimb de replici cu un polițist, căruia îi cere explicații, acuzându-l că refuză să îi prezinte procesul verbal prin care i s-a constatat contravenția.
S-a întâmplat joi, în apropierea stadionului Ilie Oană. O șoferiță a fost oprită pentru că nu ar fi acordat prioritate, polițistul întocmindu-i procesul verbal de contravenție. Nimic anormal până aici, însă discuția a devenit una aprinsă, șoferița fiind scandalizată de faptul că polițistul refuza să îi arate procesul verbal.
Postarea șoferiței: ”Cadoul meu de 41 de ani…Vă mulțumesc! Să-i facem vedete pe domnii polițiști plictisiți și plin de exces de zel, care vor să semnez un proces verbal de luare a permisului, dar nu am voie să citesc procesul verbal.”
La rândul său, iritat de atitudinea șoferiței, agentul Andrei Cucu, de la Biroul Rutier, susține în înregistrare că nu i-a prezentat șoferiței procesul verbal, pentru că aceasta ar fi refuzat inițial să îl semneze. Totodată, el a mai spus că nu îi dă acel document de constatare pentru că șoferița îl va poza.
Mai mult, observându-se filmat, polițistul îi spune că nu are nicio problemă și chiar îi recomandă șoferiței ”să trimită înregistrarea și la Observatorul Prahovean”.
Ne-am adresat Biroului de Comunicare al IPJ Prahova, solicitând un punct de vedere legat de maniera în care a procedat polițistul. Situația este acum analizată de superiorii săi, încercând să stabilească întreg contextul situației, urmând să revină cu un punct de vedere oficial.
Pe surse, colegii polițistului spun că acesta este un bun profesionist, un om echilibrat, care însă a dat dovadă de o oarecare aroganță, putând să gestioneze mult mai simplu situația.
Aceleași surse au mai precizat că este important să știm ce s-a întâmplat și înainte de începerea filmării, practic ce a determinat atitudinea celor două persoane implicate în dialogul tensionat.
Revenim cu detalii. (articol realizat cu susținerea www.icars.ro)