CNAIR a anunțat că ultimul din cele 86 de segmente de tablier metalic a fost montat la Podul Suspendat de la Brăila. Întregul tablier al podului, cu o greutate totală de peste 22.000 de tone, urmează să fie fixat definitiv pe poziție prin sudură.
În următoarele zile peste 200 de sudori vor desfășura aceste operațiuni care trebuie finalizate înainte de execuția sistemului rutier.
Constructorul și-a asumat că până la sfârșitul acestui an va finaliza inclusiv drumurile de acces, astfel încât să poată fi deschisă circulația pe acest pod suspendat între județele Brăila și Tulcea.
Podul va avea doi kilometri lungime și o înălțime de aproape 200 de metri. Valoarea totală a proiectului este estimată la două miliarde 650 de milioane de lei, iar aproximativ 75% din această sumă vine de la Uniunea Europeană.
Proiectul înseamnă pe lângă pod și o adevărată rețea de șosele și drumuri de acces de peste 20 de kilometri. În 2023 ar urma să fie inaugurat.
Podul de peste Dunăre va fi cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa.