A fost cu greu oprit în trafic, după o cursă sinuoasă, în care nu de puține ori a intrat pe contrasens. Nu reușea să mențină direcția de mers pentru că avea o alcoolemie năucitoare: 1,38 miligrame per litru alcool în aerul expirat.
Conform ebihoreanul.ro, scenele au fost filmate de DN 79, în județul Bihor. Duminică, în a doua zi de Crăciun, jurul orei 15.30, TIR-ul mergea în zigzag și nu de puține ori a intrat pe contrasens.
Șoferii au fost nevoiți să iasă în afara carosabilului pentru a evita impactul frontal.
„În secundele alea am claxonat crezând că se va opri. În final, a oprit pe marginea drumului, era geamul deschis şi am apucat să-i iau cheile din contact. M-a ajutat şi un alt bărbat. Şoferul este rus, iar în momentul în care am deschis uşa, a dat cu picioarele după noi, să ne lovească. S-a calmat când a văzut că i-am luat cheile”, a descris Cătălin Trifa, cel a cărui cameră de bord a filmat întâmplarea, distribuită apoi de Ebihoreanul.
Oamenii au chemat poliția, șoferului iresponsabil întocmindu-i-se dosar penal.