Nu există știre despre un eveniment rutier fără ca la comentarii să nu apară: ”cum o fi obținut permisul?” Dincolo de clișee, merită să intrăm în profunzimea acestei întrebări, analizând ce se întâmplă pe traseul de la învățare și până la examinare.
Observăm că discuțiile din spațiul public, invariabil apărute după accidentele rutiere, se axează pe câteva teme, fiecare conținând elemente de adevăr. Am încercat să scriu atât în limitele de exprimare ale unui jurnalist, dar și depășind aceste limite, adaptând limbajul pe înțelesul celor care ajung să omoare oameni nevinovați. Nu a fost plăcut, unii s-au simțit ofensați, dar prefer să fie așa în loc să fie morți și să îi ia și pe alții cu ei.
1. Cum a ajuns să urmeze cursurile unei școli de șoferi, deși este analfabet(ă)?
Pentru a urma aceste cursuri este nevoie să înveți legislație. Nu este suficient să poți să citești, ceea ce nu te ridică peste statutul de analfabet funcțional, dacă nu înțelegi ceea ce citești. Cu siguranță, cunoașteți indivizi care nu sunt capabili să se semneze, așa că nici nu ne mai punem problema dacă au putut să citească și să înțeleagă Codul Rutier.
Aproape oricine poate să pornească o mașină, să învețe cum se acționează comenzile și apoi să o pună în mișcare, având senzația că ar putea conduce. Vi se pare suficient? Desigur, nu este. Apar premisele viitoarelor accidente grave.
Au interes școlile de șoferi să trateze exclusiv ca pe un business relația cu aspirantul la obținerea unui permis de conducere? Aș spune că cele mai multe nu, însă sunt suficiente câteva care să scoată pe bandă rulantă viitoarele catastrofe într-ale șoferiei. Trebuie să admitem că sunt și instructori care se mulțumesc să le ia banii aspiranților, apoi Dumnezeu cu mila. Poate că unii speră ca un șofer-pericol public să pice la examinare, poate că unora nu le pasă deloc. Repet, nu este o situație generală, dar câteva astfel de cazuri sunt suficiente pentru a avea catastrofele de pe șosele.
Imaginea din front are caracter ilustrativ și nu face referire la capacitățile intelectuale ale șoferiței, ci la o situație din trafic, care însă poate avea la bază și alte cauze.
2. Cum au ajuns unii să obțină atestatul pentru instructori?
Deși aș fi vrut să tratez separat acest subiect, nu pot să îl scot din contextul acestei analize, făcând referire și la cum circulă unele dintre mașinile școlilor de șoferi sau instructorilor, în zonele urbane aglomerate. Este imposibil să nu fi stat și voi în spatele unora care se deplasau cu 20-30 de km/h, acolo unde nu exista restricție sub 50 și unde condițiile de trafic rutier nu impuneau reducerea vitezei, ba chiar impuneau menținerea acesteia pentru fluidizare. De cele mai multe ori ne enervăm într-un asemenea context. Unii claxonează, alții își amintesc că și ei au făcut școala de șoferi și nu a fost ușor, așa că devin mai înțelegători. Îmi amintesc și eu, deși au trecut mulți ani de atunci.
Instructorul îmi spunea: ”Vom învăța să conducem pentru început în zone unde nu încurcăm circulația. Vom face asta ca să învățăm să stăpânim comenzile mașinii, să rulăm cu viteza legală și să ne încadrăm corect. Abia mai târziu, când o să văd că poți face toate astea, te scot în trafic aglomerat, pentru a te învăța să relaționezi cu ceilalți, cu șoferii și pietonii. Este foarte important să nu mai ai grija comenzilor, să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut pe drum, să înveți să anticipezi ce vor face ceilalți, să păstrezi distanța pentru a evita pericolele. Să știi că a circula cu viteză sub limita legală nu înseamnă prudență. Vei încurca traficul, îi vei enerva pe ceilalți și vei fi chiar tu un obstacol, o problemă de circulație. Tu trebuie să stăpânești mașina, nu mașina pe tine! Înțelegi de ce nu ieșim prea curând în zone aglomerate?”
Înțelesesem perfect și apreciasem profesionalismul omului. În fond, fără a exagera, apreciez că un instructor de școală de șoferi este un dascăl. Dacă este doar un cetățean cu atestat obținut cum au obținut unii permisul, atunci nu are ce căuta în dreapta elevului.
Sunt însă cei care au mereu justificări pentru cum gestionează procesul de învățare, argumentând destul de primitiv faptul că își scot elevii pe arterele centrale, de regulă aglomerate, lăsându-i să se târască cu viteze enervant de mici: ”Dar cum vrei să învețe, dacă nu o luăm ușor și nu intrăm abrupt în problemă?” Răspunsul este simplu… L-am relatat mai sus, citându-l pe acel instructor, care era cu adevărat profesionist în acest domeniu.
Și pentru a clarifica problema vitezei de deplasare în cazul mașinilor pe care se învață șoferia, cei care urmează să fiți examinați trebuie să știți că ”târâiala” nejustificată, sub viteza legală a traseului unde veți susține proba practică, se penalizează de către polițistul examinator. Este și motivul pentru care am ilustrat acest text cu imaginea unei fișe de examinare, evidențiind paragraful pentru care puteți fi depunctați: ”conducerea cu viteză redusă în mod nejustificat, neîncadrarea în ritmul impus de ceilalți participanți la trafic.”
3. Cum trec analfabeții examenul pentru obținerea permisului?
Trebuie spus că nu toți îl trec, asta ca să nu luăm în brațe povestea cu șpaga de la noi, care s-a dovedit și ea reală în multe cazuri. Să nu scăpați din vedere că la volan urcă și specimene care nu au dat vreodată un examen, cărora Codul le sună ca o specie de pește. Ori nu au documente de niciun fel și merg ”la risc”, sperând că dacă până acum nu au fost opriți au șanse ca toată viața să se fofileze, ori au ”permis”, ghilimelele fiind necesare pentru a sugera falsul. Sunt deja de notorietate cazurile de permise obținute prin Ucraina sau Cipru, eventual falsuri grosolane măsluite pe la noi.
Să revenim la cum se obține permisul aici. Încă din start ai nevoie de fișa medicală. Să mai dezvoltăm cum se trece ca prin brânză la multe clinici autorizate? Indivizi plictisiți de menirea lor, contra unei taxe lasă să le trecă prin față oameni care abia pășesc, dacă le dictezi cum să o facă. Avizul psihologic? Și aici avem o glumă, doar că una sinistră. Nu sunt specialist, dar m-am consultat cu psihologi de calibru, iar părerea unanimă este că acestă testare ar trebui să fie una riguroasă, realmente eliminatorie. Și dacă metoda este una perimată, legiutorii ar trebui să se consulte cu profesioniștii din domeniu, urmând să facă rapid adaptăile necesare. Necesitatea este incontestabilă, find vorba de ”o chestiune de viață și de moarte”.
Cu fișa medicală utra-para-ștampilată, ajunge minunăția de om în fața calculatorului, la proba teoretică. Și tot teoretic nu poate să folosească ”surse de inspirație”, pentru că acel calculator este înconjurat de camere de luat vederi. Vă spun asta, pentru că am mai făcut o dată școla de șoferi, având o ”păsărică” din categoria ”vreau să obțin și alte categorii, inclusiv de mare tonaj”, plus examenul pentru atestat profesional. A fost un pariu în primul rând cu mine. Pentru mine a fost amuzat, a fost încă o experiență după vreo 25 de ani de condus zilnic, fără să provoc vreun eveniment rutier. Am încercat să observ cu atenție dacă se poate inspira cel examinat, dacă poate fi ajutat de polițistul care supraveghea. În sala în care am fost: NU! Totuși, rămâne întrebarea: cum fac cei care nu ”buchisesc slova”? Cum fentează sistemul, pentru că e greu de crezut că merg ”la ghici”? Prea trec multe catastrofe de proba teoretică.
Ajungem la proba practică. Poate polițistul examinator să oprească din drumul său spre permis un potențial pericol public? Să știți că poate. De multe ori o și face. Așa se explică și aglomerația de la programările pentru examinare. În Prahova, spre exemplu, se ajunge și la 4 luni de așteptare. Unii sunt neplăgătiți, alții sunt netalentații, alții nu-și pot controla emoțiile, ceea ce nu este deloc bine pentru un viitor șofer, cert este că foarte mulți pică la proba practică. Fără supărare, dar asta se poate traduce prin mai puține pericole pe șosele.
Polițistul examinator are însă o perioadă limitată în care să își dea seama dacă aspirantul este cu adevărat pregătit. Chiar dacă are ”ochiul format”, nu poate să evalueze 100% abilitățile și cunoștințele celui de la volan. În plus, fișa de examinare are doar câteva elemente din multitudinea situațiilor pe care un șofer trebuie să le gestioneze în trafic. Așa se face că unii, deși nu ar trebui, ajung să intre până la urmă în posesia permisului de conducere. Un exemplu tocmai a fost publicat AICI.
Aici, la icars.ro, echipa noastră va insista pe aceste teme, considerând că legislația poate fi reevaluată, că poate fi adaptată realitaților din statisticile sumbre ale evenimentelor rutiere. În articolele viitoare vom aborda din nou felul în care se obțin avizele medicale, mai ales la vârste respectabile, când din păcate abilitățile sunt mult diminuate. O vom face cu respectul cuvenit vârstei a treia, dar din perspectiva realului pericol dovedit în atât de multe situații cu final dramatic. La fel de importantă este și starea infrastructurii rutiere, deși aceasta nu este o justificare a încălcării regulilor de circulație, ci mai degrabă un factor care să ne mai pondereze atitudinea la volan.
