No menu items!
More

    Valva PCV – pe cât de puțin costisitoare de înlocuit, pe atât de dăunătoare dacă este neglijată

    Publicat pe:

    Mașina dă fum alb (abur), mașina dă fum albastru, motorul nu funcționează ”rotund”, carterul are presiune prea mare sau se videază… sunt doar câteva semne că ai putea avea probleme cu valva PCV, atât la benzinare cât și la dieseluri.

    Încercăm, astăzi, să sintetizăm problemele generate de această valvă, astfel încât să nu vă confruntați în viitor cu ele. Și nu este deloc greu, chiar dacă nu sunteți mari specialiști, mecanici auto sau ingineri. Este drept că la unele motoare din proiectare are o poziționare care nu permite accesul facil, dar în majoritatea cazurilor vă puteți descurca și singuri pentru a o înlocui.

    Cum a apărut valva PCV?

    Pe la începutul anilor 60, inginerii din domeniul auto au încercat diverse soluții pentru reducerea poluării. Motoarele acelor vremuri eliminau toate gazele în atmosferă, ceea ce evident că reprezenta un pericol major pentru mediu, pentru sănătatea oamenilor. Și cum industra auto era în plină ascensiune, fiind evident că vom avea din ce în ce mai multe mașini pe șosele, s-au căutat diverse soluții pentru ca o parte din gazele rezultate din funcționarea motoarelor să fie măcar reduse, pentru este imposibil să fie complet eliminate.

    Urmare a acestor preocupări tehnice a apărut valva PCV (Positive Crankcase Ventilation).

    Ce este o valvă PCV?

    Pe înțelesul celor mai puțin familiarizați, o astfel de valvă (supapă) are rolul de a elimina emisiile carterului din motor, pe care le va transfera sistemului de admisie, astfel încât să fie încă o data arse într-un alt ciclu al motorului. Ceea ce rezultă nu presupune dispariția completă a gazelor care într-un final ajung să fie evacuate, însă acestea vor fi în cantități mai mici, deci cu mai puține noxe eliminate în atmosferă.

    Valva PCV este întâlnită atât la motoare alimentate cu benzină, cât și la cele alimentate cu motorină. Trebuie să știți că ele nu sunt legate direct la sistemul electronic de management al motorului, așadar pe tester nu veți avea o eroare directă, care să indice defectarea valvei, ci erori care sunt consecințe, dar care corect interpretate vă pot indica o valvă PCV defectă.

    Și trebuie să mai știți că arată diferit de la un motor la altul, așa că nu vom insera zeci de imagini aici, fiind lesne să dați o căutare pe net pentru identificare, în funcție de tipul de motorizare avut pe mașină. Important acum este să înțelegem cum funcționează și ce necazuri survin în urma deteriorării ei.

    Poziționarea valvei PCV

    În cele mai multe cazuri valva PCV este ușor de accesat, fiind poziționată în partea superioară a motorului. Unele au un traseu simplu, altele au mai multe furtunașe atașate, legate la sistemul vacuumatic și la zonele de recirculare pentru gazele de carter.

    Sunt destul de rare situațiile în care nu puteți schimba singuri această valvă. Un exemplu mai puțin fericit este întâlnit la un motor foarte apreciat și căutat nu doar în România… benzinarul în 6 pistoane de la BMW, cel al cărui cod începe cu M, și pe care îl găsim echipând modele de prin anii 90 și până pe la mijlocul primului deceniu din 2000. Un motor exceptional, cu o distribuție aproape indestructibilă, pe lanț, un motor aerisit, care permite accesul facil pentru intervenții. Ei bine, valva PCV la acest motor este destul de dificil de schimbat, nu din cauza poziționării ei, ci a traseului furtunașelor la care este legată. Este unul dintre cazurile la care chiar aveți nevoie de un mecanic.

    Nu este însă ceva de speriat, după cum spuneam, cele mai multe tipuri de valvă PCV fiind poziționate deasupra motorului, pe sau lângă galeria de admisie. De regulă, într-o caracasă din material plastic, regăsiți o membrană elastică acționată cu ajutorul unui arc și unui sistem vacuumatic. Poziționarea la exterior, deasupra sistemului de admisie o face ușor de verificat. Și dacă am dat exemplu de caz mai dificil de la BMW, să spunem că dificil este și la unele benzinare de la grupul VAG (Audi, Volkswagen, Skoda, Seat), motorul de 1.8.

    Cum se deteriorează o valvă PCV?

    Când o astfel de componentă lucrează într-un mediu cu temperaturi ridicate, iar ea este fabricată din materiale plastice și cauciuc, durata de viață este redusă. O membrană de cauciuc se poate lesne fisura, o carcasă din plastic devine mai ușor casantă, la fel cum furtunașele îmbătrânesc prematur. Prin aceste componente circulă o dată cu gazele care sunt conduse spre un nou ciclu de ardere și vapori de ulei și apă rezultată dintr-un proces firesc de condens.

    Imaginați-vă la un motor diesel turboalimentat ce înseamnă ca vaporii de ulei să treacă prin admisie și să ajungă în turbină. Probabil că ați auzit sau ați văzut ce înseamnă ca o turbină ”să o ia pe ulei”. Uleiul în cantități excesive poate ajunge în camerele de ardere și chiar dacă opriți motorul acesta va continua să funcționeze prin autoaprinderea uleiului, turându-se la maxim și distrugând astfel motorul. În astfel de cazuri, poate fi oprit prin șoc mecanic, dacă mașina are cutie manuală, eliberând brusc ambreiajul cu mașina în treaptă superioară. Mult mai greu este la cutiile automate, unde este nevoie de obturarea totală a admisiei, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Revenim însă asupra acestei situații într-o ediție aparte a vlogului ICars.

    O altă problemă poate fi întâlnită în sezonul rece. Mai precis, condensul format în mod natural nu ajunge să fie eliminat mai ales în cazul în care se circulă pe distanțe scurte, motoarele nu ajung să se încălzească, să elimine apa, aceasta depunându-se pe traseul de admisie, inclusiv pe valva pcv. În cantități mari, condensul rezultat poate îngheța, blocând traseele pe care se formează și chiar spărgând astfel componente ale traseului. Motorul începe să funcționeze apoi neregulat, uneori chiar oprindu-se și de cele mai multe ori avertizându-ne prin aprinderea avertizorului check engine din bord.

    Rețineți că inclusiv mizeria acumulată în ea o poate bloca, nefiind neapărat să se spargă membrana sau carcasa. Blocarea poate fi pe deschis sau pe închis.

    Simptome ale unei valve PCV cu probleme

    Spuneam că o valvă PCV, deși costă de la zeci de lei până pe la vreo 200, în funcție de tipul mașinii, poate face necazuri de mii de euro.

    Blocarea ei pe închis sau pe deschis poate să genereze vid în carterul motorului sau suprapresiune. De asta vă puteți da seama desfăcând bușonul de la ulei. În cazul în care opune rezistență, fiindu-vă greu să îl desfaceți, carterul era vidat. Când ați reușit desfacerea bușonului simțiți că este aspirat.

    În cazul în care apare suprapresiune de gaze de carter, atunci veți auzi sunetul specific. Este important să știți că pot să sară picături de ulei cu temperatură ridicată, deci atenție sporită și nu ezitați să folosiți o lavetă care să fie pusă peste bușonul/capacul de la ulei. Atenție! Suprapresiunea în carter duce de multe ori la deteriorarea garniturilor capacului de admisie și chiar spargerea lui, pe lângă acesta apărând scurgeri de ulei. Poate nu le vedeți la timp, însă cantitățile mai mari ajung uneori și pe galeria de evacuare, iar de aici până la o sperietură zdravănă, de la un nor de fum ieșit de sub capotă, e doar un pas.

    Nu toate mașinile cu valva PCV compromisă elimină pe eșapament fum în exces sau abur, mai ales că în sezonul rece mulți nici nu sesizează, considerând că este normal să facă așa la frig. Ajung însă să sesizeze că mașina a început să consume ulei și încep să se gândească la segmentări și alte schimburi costisitoare ale măruntaielor motorului. Dacă aceste pierderi de ulei sunt cauzate de defectarea valvei, iar înlocuirea acesteia s-a efectuat încă de la debutul primelor simptome, veți constata că problemele grave pe care le-ați luat în calcul dispar. De menționat că motoarele turbo necesită atenție suplimentară, mai ales dacă uleiul a ajuns în intercooler. (Vom face și despre această situație o ediție distinctă ICars.)

    Înlocuirea valvei defecte va face ca fumul sau aburul de pe evacuare să nu repară, nu va mai exista consum de ulei în cantități apreciabile și pe perioade scurte de exploatare, motorul va avea o funcționare regulată și fără degajări de mirosuri specifice unor arderi incomplete sau de ulei ars.

    Mulți dintre cei care s-au confruntat cu problemele generate de valva PCV, în special la benzinarele aspirate, au putut observa pe capacul de la ulei sau chiar pe jojă o spumă albicioasă, fiind tentați să creadă că se confruntă cu o garnitură de chiulasă arsă sau chiar cu o fisură în bloc, ceea ce ar fi putut duce la amestecul de antigel cu ulei, de acolo și proveniența spumei. Astfel de probleme s-ar fi putut lesne verifica în vasul de expansiune, unde ar fi apărut o creștere de nivel și s-ar fi observant acel amestec nefericit și prevestitor de mari cheltuieli de bani și timp. Unele consecințe au efecte vizibile oarecum asemănătoare, dar nu uitați că pot și și alte cause care le generează. Sunt totuși particularități care vă conduc spre o diagnoză corectă.

    Spuma de pe capac și eventual de pe jojă poate fi de la amestecul condensului amintit anterior cu vaporii de ulei care ar fi trebuit recirculați. Suntem așadar în situația generată de valva PCV. Să menționăm că în unele cazuri se poate schimba doar acea membrană sau individual furtunașele la care este conectată. Sunt însă și capsulate, dar după cum vă spuneam costurile înlocuirii sunt mici, deci nu vă mai bateți capul cu inspecția vizuală.

    Tot constructiv, pe înțelesul tuturor, valva PCV poate fi în aceeași carcasă cu filtrul epurator. Spre exemplu, celebrul M47 de la BMW, un motor diesel cu distribuția în față, considerat foarte fiabil, dacă este întreținut corespunzător. Înlocuirea epuratorului este foarte simplă și de menționat că filtrul din pâslă a fost eliminat, carcasa având rol de vas colector pentru impuritățile din ulei sau pentru vaporii în exces.

    Nu uitați că PCV-ul diferă ca formă de la un model la altul, că micile diferențe sunt de ordin estetic/constructiv, dar că principiul de funcționare este același, cum aceleași sunt simptomele și efectele neverificării și neschimbării periodice a valvei. Nu există un interval regulat de schimb. Unii înlocuiesc valva la 2-3 schimburi de ulei sau la aproximativ 40-50.000 de km. Alții și la mai mult de atât, mai ales dacă mașina este utilizată în mod frecvent pe drumuri lungi, pe autostrăzi sau DN-uri, unde motoarele au cicluri corecte și complete de exploatare. Valva poate fi schimbată și peste 100.000 de km parcursi.

    Sunt coduri de eroare specifice?

    Menționasem la începutul articolului că acționarea valvei PCV este vacuumatică, nu electrică, deci nefiind legată la ECU nu transmite în mod direct un cod sau mai multe de eroare. Totuși, pe o testare prin OBD2, puteți să întâlniți consecințe. În sfera codurilor universale, pentru situația de care ne ocupăm azi, un cod frecvent întâlnit este P052E. Acesta indică o neregularitate a funcționării supapei regulatorului de ventilatie pozitivă a carterului. Un alt cod generat frecvent, ca o consecință, este P0171 (bank1), respectiv o anomalie în gestionarea formării amestecului aer-combustibil. La fel de firească este apariția unui cod de eroare pe sondele lambda, care evident nu au cum să detecteze emisii corecte, atât timp cât amestecul și arderea sunt viciate.

    Ca o concluzie a acestor ponturi oferite azi, rețineți că merită verificată și schimbată această valvă periodic, fiind indicat să o faceți atât prin prisma costurilor mici, dar mai ales prin prisma problemelor care pot să apară, dacă o neglijați. Dacă vă pricepeți și reușiți singuri, vă felicităm pentru pasiune și îndemânare, cum la fel vă felicităm dacă apelați la un mecanic bun, în cazul în care deși vă pasionează domeniul, încă nu aveți curajul și cunoștințele necesare să vă aventurați în rezolvarea unei astfel de probleme.

    *Așteptăm în continuare relatări ale experiențelor celor care urmăresc ICars, construind aici o comunitate în care să ne sprijinim reciproc.

    foto – câteva modele de PCV

    Abonează-te la newsletter-ul nostru

    Vei primi cele mai noi știri din domeniul auto-moto

    Nou pe iCars.ro